Funcţionarii publici vor fi monitorizaţi cu ce avere îşi părăsesc funcţia

Asociaţia Presei Independente şi Alianţa Anticorupţie lansează o nouă etapă a campaniei media „Avere la vedere”. De această dată se va monitoriza respectarea depunerii declaraţiilor de avere după plecarea funcţionarilor publici din funcţie, transmite Info-Prim Neo. Secretarul Alianţei Anticorupţie, Cristina Cojocaru, a declarat că până acum s-a pus accentul pe declaraţiile pe care funcţionarii le depun în momentul în care acced în funcţia publică şi cele care se actualizează până la data de 30 ianuarie a fiecărui an. Însă mai există nişte declaraţii foarte importante, care trebuie să fie depuse în momentul în care funcţionarul părăseşte funcţia publică sau îi expiră mandatul dintr-o funcţie publică, în decurs de 20 de zile. Mai mult, după un an după ce a plecat din funcţia publică, persoana este obligată să mai depună încă o declaraţie. „Declararea averilor funcţionarilor publici este un mecanism eficient de a preveni şi a depista zonele serviciului public populate de funcţionari corupţi. Pentru a înţelege dacă funcţionarul a dobândit nişte averi ilicite, trebuie să i se facă un fel de cântărire la intrarea în funcţia publică, să se vadă cu ce a intrat în funcţia publică, ce a agonisit pe parcursul funcţiei publice şi cu ce averi pleacă din această funcţie”, a menţionat Cristina Cojocaru. Directorul executiv al Asociaţiei Presei Independente, Petru Macovei, a declarat că depunerea declaraţiilor cu privire la venituri, atunci când pleacă dintr-o funcţie publică, este prevăzută în Legea privind declararea şi controlul veniturilor şi al proprietăţilor demnitarilor de stat. „Asociaţia Presei Independente şi Alianţa Anticorupţie porneşte o nouă etapă a campaniei media „Avere la vedere”, prin care se va solicita publicarea declaraţiilor de venituri şi proprietăţi ale persoanelor cu funcţii publice la încheierea mandatului sau la încetarea activităţii. În cursul zilei vor fi transmise solicitări oficiale din partea API şi Alianţei Anticorupţie către Parlamentul Republicii Moldova privind transmiterea declaraţiilor de venituri şi proprietăţi a deputaţilor în Parlamentul Moldovei de legislatura a XVII-a şi a XVIII-a, de la Guvernul Greceanîi martie 2008 – mai 2009, dar şi de Guvernul condus de Filat septembrie 2009 – ianuarie 2011”, a declarat Petru Macovei. Monitorizarea acestor declaraţii va fi efectuată de către Comisia Naţională pentru Integritate, constituirea căreia a fost aprobată de către Parlament la sfârşitul sesiunii primăvară-vară. Deocamdată această lege nu a intrat în vigoare, această Comisiei va fi constituită către primăvara anului 2012. Referindu-se la Campania „Interese la vedere”, Petru Macovei a declarat că până acum au fost depuse 85 de declaraţii privind interesele. Din cele 85 de persoane, 33 sunt deputaţi în Parlament, 10 miniştri, 8 conducători ai unor agenţii, departamente şi alte instituţii publice centrale, iar 26 sunt preşedinţi, vicepreşedinţi de raional, consilieri raionali şi 8 primari.
  • petru macovei despre noua etapa a campaniei avere la vedere.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.