Din acest an, funcţionarii publici din Republica Moldova au o zi profesională. Conform hotărârii de Guvern din 4 aprilie 2012, ziua de 23 iunie este „Ziua funcţionarului public”. Tamara Gheorghiţa, şefa Direcţiei politica de cadre a Cancelariei de Stat, a declarat că în termeni juridici noţiunea de funcţionar public este una relativ simplă, descrie funcţionarul public ca fiind o persoană fizică numită în condiţiile legii într-o funcţie publică. În realitate, lucrurile nu sunt atât de simple. „Funcţionarul este acel mecanism, uneori invizibil, care face ca aparatul statal să-şi onoreze misiunea. De profesionalismul, implicarea şi atitudinea funcţionarului public depinde dacă acest aparat statal va merge asemenea unui ceas, răspunzând exigenţelor vremii sau va fi unul defectuos”, a declarat Tamara Gheorghiţă pentru Info-Prim Neo. Primul ministru Vlad Filat a felicitat, sâmbătă, funcţionarii publici cu ocazia zilei profesionale, care s-a sărbătorit în premieră în Republica Moldova, şi le-a urat acestora urări de sănătate şi realizări frumoase. Premierul a menţionat că decizia de a numi o zi profesională a pornit de la importanţa funcţionarului public în societate şi rolul structural ca element de bază al statului Republica Moldova, dar şi pentru a scoate în evidenţă importanţa serviciului public în activitatea umană. „Este nevoie de ridicarea prestigiului public la toate nivelurile, dar şi a funcţionarului în particular. Şi asta pentru că funcţionarul este reprezentantul statului, care se află pe prima linie în procesul de interacţiune cu cetăţenii ţării. Iar celor mai înalte aşteptări ale cetăţenilor dumneavoastră trebuie să le răspundeţi cu profesionalism. De voi depinde încrederea cetăţenilor în instituţiile statului, respectiv modul în care este perceput statul de către cetăţeni. Iar acest lucru este posibil prin servicii publice impecabile”, a mai menţionat Vlad Filat. Premierul a remarcat necesitatea de a reforma sistemul public. O parte a acestei reforme prevede aducerea tinerilor specialişti în funcţii publice, dar şi un nou concept de salarizare. Cu implementarea noului sistem, trecerea de la o treaptă de salarizare la alta, se va face în baza performanţelor demonstrate în activitate, a subliniat Vlad Filat. În 2002 Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a declarat ziua de 23 iunie ca Ziua Naţiunilor Unite pentru Serviciul Public.