Fumatul în pat a mai făcut o victimă
Fumatul în pat a mai făcut o victimă. Un bărbat, de 64 de ani, din s. Pohoarna, Şoldăneşti, şi-a găsit moartea în pat, în incendiul provocat de ţigara nestinsă.
Conform Departamentului Situaţii Excepţionale, focul a distrus trei odăi şi toate bunurile aflate în ele, iar bărbatul a decedat prin asfixiere.
Un alt incendiu a izbucnit în casa unui locuitor, în vârstă de 35 de ani, din s. Buda, raionul Călăraşi, din cauza exploatării incorecte a sobei. Flăcările au distrus bunurile materiale din două odăi, iar proprietarul a suferit mai multe arsuri de gradul III.
În cele 2 zile de odihnă, în R. Moldova au fost înregistrate opt incendii. De la începutul anului, în 2295 de incendii şi-au pierdut viaţa 208 persoane, inclusiv 13 copii.