Frazele despre crearea unei coaliţii de centru-stânga au fost rupte din context, CC PCRM

Comitetul Central al PCRM le-a recomandat jurnaliştilor să nu rupă frazele din context, transmite Info-Prim Neo cu referire la NIT. Reacţia vine după ce, duminică, mai multe instituţii media au anunţat că liderii PCRM şi PDM ar fi luat decizia de a crea o coaliţie de centru-stânga. Aceste afirmaţii nu-i aparţin personal lui Vladimir Voronin, notează Comitetul Central al Partidului Comuniştilor, citat de NIT. Liderii PCRM şi PDM au avut, duminică, o întrevedere cu şeful administraţiei prezidenţiale a Federaţiei Ruse, Serghei Narîşkin. Accesul mass-media locale în sediul Ambasadei Federaţiei Ruse la Chişinău, unde s-au purtat discuţiile, a fost restricţionat. La întrevedere au putut asista doar câţiva jurnalişti ruşi şi câteva posturi loiale PCRM. Serghei Narîşkin a declarat pentru NIT că Federaţia Rusă preţuieşte mult relaţiile cu Republica Moldova şi este interesată de viitoarea configuraţie politică ca urmare a alegerilor parlamentare anticipate din 28 noiembrie. Oficialul rus a menţionat că a venit în Republica Moldova pentru discuţii cu reprezentanţii partidelor politice. „Discuţiile pe care le-am purtat, ca să nu fie şocant pentru cineva, s-au axat pe perspectivele relaţiilor moldo-ruse tocmai în contextul declaraţiilor cu care am ieşit în faţa electoratului înaintea alegerilor. Am discutat despre posibila intrare a Republicii Moldova în uniunea vamală (Rusia-Belarus-Kazahstan) şi alte întrebări legate de aprofundarea colaborării noastre strategice cu Rusia”, a declarat liderul PCRM, Vladimir Voronin, pentru NIT şi presa rusească. „Am discutat, în general, despre aprofundarea relaţiilor Republicii Moldova cu Rusia şi aceasta e o poziţie tradiţională a PDM. Acest parteneriat trebuie să poarte un caracter strategic de lungă durată şi trebuie să corespundă intereselor reciproce ale ambelor ţări şi ambelor popoare”, a declarat Marian Lupu după întrevederea cu Serghei Narîşkin.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.