Fracțiunea PPEM din CMC cere crearea Serviciului municipal de salvatori și pompieri

Fracțiunea Platformei Popular Europene din Moldova în Consiliul municipal Chișinău cere primarului general interimar să dispună crearea Serviciului municipal de salvatori și pompieri. Aleșii locali îi cer Silviei Radu să prezinte Consiliului municipal spre aprobare  regulamentul de organizare și funcționare a serviciului respectiv.

Într-o conferință de presă la IPN, consilierul municipal Veaceslav Bulat a spus că la nivel de municipalitate există o Comisie pentru situații excepționale, constituită din reprezentanți din diferite instituții și condusă de primarul general. Comisia are însă nevoie de timp până se convoacă și vine cu măsurile de intervenție care se impun. Astfel, se poate spune că la nivel local nu există o structură specializată pentru situații de urgență, cu excepția unei structuri de salvamari, care se află în gestiunea Asociației de gospodărire a spațiilor verzi.

Consilierii PPEM au solicitat primarului general interimar să-i convoace pe toți conducătorii de instituții din subordinea municipalității și să le ceară să sporească măsurile de control pentru asigurarea securității împotriva incendiilor. La nivel de Primărie, să fie constituite comisii mixte, care să facă controale în instituții cel puțin o dată în semestru. În instituțiile teatrale și în cinematografele din Chișinău, la începutul fiecărui spectacol sau film, o persoană responsabilă să facă o scurtă prezentare despre măsurile de securitate din respectiva sală. Consiliului municipal, la următoarea rectificare a bugetului municipal, i se va propune să aloce bani pentru dotarea cu detectoare de fum și alarme a sălilor de spectacole și a instituțiilor educaționale.

Viorel Chivriga, consilier municipal, a spus că măsurile propuse vizează în special instituțiile publice și unitățile comerciale și de alimentare publică. „Este clar că astfel de măsuri vor avea un efect scontat, dar totodată nu ne dorim să apară un spațiu pentru eventuale abuzuri, în primul rând din partea instituțiilor de stat, prin comprimarea activității agenților economici”, a spus Viorel Chivriga, adăugând că măsurile luate nu trebuie să ducă la penalizări.

Igor Călin, consilier municipal, a spus că în 2017 au fost operate modificări în legislație în domeniul protecției împotriva incendiilor. Unele atribuții de control pe care le avea Inspectoratul General pentru Situații de Urgență au fost trecute în competența Agenției Serviciilor publice, dar ultima nu dispune de personal calificat și nici nu are stabilită procedura de verificare.

Consilierii PPEM au transmis condoleanțele familiilor victimelor incendiului care s-a produs pe 25 martie într-un centru comercial din Kemerevo, Federația Rusă, în care au murit 64 de oameni, majoritatea fiind copii.

  • igor calin despre solicitarea de creare a serviciului municipal de pompieri si salvatori.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.