Fracţiunea PLDM s-a pronunţat pentru impulsionarea procesului de negocieri

Deputaţii fracţiunii parlamentare a Partidului Liberal Democrat din Moldova s-au întrunit în şedinţă pentru a discuta mai multe chestiuni cu caracter organizatoric. Fracţiunea s-a pronunţat pentru impulsionarea procesului de negocieri, prin aplicarea principiului responsabilităţii, continuităţii reformelor, profesionalismului şi legalităţii, care să aibă drept rezultat votarea în perspectiva apropiată a unui guvern pro-european cu puteri depline, transmite IPN.

PLDM anunţă că, în cadrul şedinţei, au fost abordate subiecte privind organizarea activităţii fracţiunii parlamentare a PLDM, responsabilităţile viitoare ale fiecărui deputat în funcţie de competenţele profesionale, planificarea agendei politice pentru perioada imediat următoare. La fel, a fost făcut un schimb de opinii asupra priorităţilor legislative imediate ale Parlamentului de legislatura a XX-a.

S-a discutat şi despre mersul negocierilor pentru formarea unei majorităţi parlamentare pro-europene. În acest context, s-a optat ferm pentru trasarea unor repere clare, care să asigure o mai mare eficienţă şi finalitate procesului de constituire a coaliţiei de guvernare pro-europeană. Fracţiunea PLDM s-a pronunţat pentru consolidarea şi eficientizarea controlului parlamentar, cu asigurarea depolitizării graduale reale a instituţiilor autonome cu atribuţii de supraveghere, reglementare, control şi exercitare a legalităţii.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.