Fracţiunea PLDM este părăsită de un deputat

Deputatul Nicolae Juravschi îşi anunţă plecarea din fracţiunea parlamentară a Partidului Liberal Democrat, dar şi din formaţiune. În declaraţia sa, publicată pe pagina sa de Facebook, deputatul a spus că decizia este influenţată de evoluţiile din cadrul partidului, transmite IPN.

„Regret modul în care a fost înlăturat Iurie Leancă din partid şi consider că plecarea lui a lovit dur în imaginea PLDM, favorizând dezbinarea lui. Lansarea mea în politică a fost determinată în mare parte de dorinţa de a contribui la dezvoltarea sportului. Am făcut multe eforturi pentru a convinge politicienii de importanţa acestui domeniu, dar nu am obţinut susţinere pentru a realiza schimbări considerabile”, menţionează Nicolae Juravschi.

Parlamentarul anunţă că, în calitatea sa de deputat neafiliat, va contribui împreună cu Iurie Leancă şi Eugen Carpov (foşti deputaţi liberal-democraţi, actualmente deputaţi neafiliaţi n.r.) pentru a realiza obiectivele pentru care a fost votat PLDM la alegerile din noiembrie 2014.

După plecarea lui Nicolae Juravschi, fracţiunea PLDM rămâne cu 20 de deputaţi în Parlament.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.