Fracţiunea majoritară a respins propunerile opoziţiei privind modul de examinare a proiectul legii bugetului pe anul 2008
Deputaţii comunişti au respins, în şedinţa de joi, 25 octombrie, propunerea opoziţiei privind amânarea examinării Legii bugetului 2008 cu o săptămână, pentru a se asigura participarea invitaţilor, precum şi transmiterea în direct la posturile naţionale de radio şi TV a lucrărilor şedinţei respective.
Propunerile au fost înaintate de deputatul PAlianţei Moldova Noastră (AMN), Serafim Urecheanu. El le-a motivat prin necesitatea studierii mai aprofundate a documentului, inclusiv prin consultarea acestuia cu societatea, experţii independenţi, reprezentanţii diferitor sectoare şi cei ai comunităţilor locale dependente de alocaţiile de stat. El a mai propus ca la adoptarea bugetului să fie invitaţi conducătorii raioanelor şi municipiilor, fapt ce ar asigura posibilitatea unor precizări exprese asupra poziţiilor pe care administraţiile teritoriale le au pe marginea legii financiare a statului din perioada următoare. Urecheanu s-a expus şi asupra necesităţii transmiterii în direct a şedinţei respective dat fiind că Bugetul de Stat, afectează şi interesează toţi cetăţenii R. Moldova ca lege economică fundamentală pentru evoluţiile din 2008.
Propunerile lui Urecheanu au fost respinse prin votul fracţiunii majoritare a Partiduluiu Comuniştilor.
În opinia AMN, această atitudine protejează stilul ascuns şi superficial, tradiţional pentru procedura de adoptare a bugetului de stat de către guvernarea comunistă din R. Moldova, iar reticenţa faţă de abordarea serioasă şi transparentă a adoptării bugetului reclamă forme mai dure de acţiune din partea opozitiei democratice.
Proiectul Bugetului pentru 2008 va fi discutat la şedinţa de vineri 26 octombrie.