Fostul șef al Penitenciarului nr.13 din Chişinău, demis la 11 noiembrie, a fost reținut de către ofiţerii CNA pentru pretinse infracţiuni de corupţie, transmite IPN.
Potrivi unui comunicat al Procuraturii Generale, Igor Juvala este bănuit de depăşirea atribuţiilor de serviciu şi anume că ar fi permis unor deţinuţi să deţină telefoane mobile şi să comunice între ei.
Astfel, în urma unei percheziţii în celula unde este deţinut Veaceslav Platon au fost găsite două telefoane mobile. În comunicat se menționează că temei pentru reţinerea lui Juvala a mai servit şi declaraţia unei deţinute. Potrivit acesteia, şeful Penitenciarului s-a oferit să-i acorde posibilitatea de a întreţine discuţii telefonice cu Veaceslav Platon şi Vitalie Burlacu care, în acea perioadă, se aflau în urmărire generală.
Presa a scris anterior că la începutul lunii noiembrie un deţinut a reuşit să evadeze trecând pe lângă punctual de control. Deţinutul a fost ajutat să evadeze de un avocat, care i-a dat hainele sale. După ce deţinutul, aflat sub anchetă, a părăsit penitenciarul, avocatul a părăsit instituţia. La biroul şi domiciliul lui Igor Juvala au fost efectuate percheziţii, însă nu a fost descoperit nimic compromiţător.
În calitate de şef-interimar al Penitenciarului nr.13 a fost numit Igor Pîntea, un fost poliţist care fusese învinuit de tortură în dosarele 7 aprilie.