Fostul șef al PCCOCS a fost reținut

Fostul șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, Nicolae Chitoroagă, a fost reținut pentru 72 de ore într-o cauză penală pornită pe faptul îmbogățirii ilicite. Procurorii anticorupție au descins la domiciliul fostului șef al PCCOCS, iar temei pentru urmărirea penală, pornită la începutul lunii octombrie, au servit investigațiile jurnalistice, transmite IPN citând un comunicat de presă al Procuraturii Anticorupție.

Potrivit materialelor cauzei, într-un sat din Ungheni este un bazin acvatic, de aproape 37 ha, ce aparține unui SRL fondatorii căruia sunt fratele și nașul de cununie al procurorului. Martorii spun însă că în spatele afacerii ar sta ultimul. În cadrul procesului penal a fost stabilit faptul că nașul de cununie al suspectului, cât și SRL-ul ce-i aparține, au intrat în proprietatea a mai multor terenuri din preajma bazinului, în condiții dubioase. În perioada 2016-2018, pe unul din aceste terenuri a fost construită o vilă valoarea căreia a fost evaluată la 2,8 milioane de lei.

Procurorii precizează că valoarea bunurilor achiziționate de către procuror și familia sa, din 2014 și până în prezent, depășește substanțial veniturile declarate.

Potrivit Codului Penal, îmbogățirea ilicită se pedepsește cu amendă de la 8000 la 10000 unități convenționale sau cu închisoare de la 7 la 15 ani.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.