Fostul preşedinte al Băncii de Economii, Grigore Gacikevici, a fost reţinut de ofiţerii Centrului Naţional Anticorupţie pentru 72 de ore într-un nou dosar ce vizează fraudele de la BEM. Acesta are statut de bănuit într-un nou dosar deschis pe faptul încălcării regulilor de creditare în perioada în care deţinea funcţia de preşedinte la BEM, transmite IPN.
Potrivit CNA, este vorba despre încălcarea regulilor de creditare în privinţa a trei agenţi economici, suma totală a acestora depăşind 260 000 000 de lei. În baza probelor acumulate de procurori şi ofiţerii de urmărire penală ai CNA, a fost deschis un dosar penal. Pentru încălcarea regulilor de creditare, legislaţia în vigoare prevede o pedeapsă cu închisoare de până la şapte ani.
La expirarea celor 72 de ore, procurorii urmează să decidă asupra înaintării învinuirii şi depunerii în instanţa de judecată a demersurilor pentru obţinerea unui mandat de arestare.
Până acum, cinci persoane din fosta administraţie a BEM au statutul de inculpat, iar marţi, 1 decembrie, a avut loc o nouă şedinţă de judecată în cadrul căreia au fost conexate mai multe cauze penale ce vizează fraudele de la BEM. Pe banca acuzaţilor sunt fostul preşedinte al BEM, foştii şefi ai Direcţiei Credite, Direcţiei Securitate şi Direcţiei Juridice. Dosarul a fost transmis în instanţa de judecată în aprilie 2013.