Fostul lider de la Tiraspol a rămas fără imunitate

Sovietul Suprem al autoproclamatei administrații transnistrene i-a retras imunitatea fostului lider de la Tiraspol, Evghenii Șevciuk, pentru ca acesta să poată fi urmărit penal. Șevciuk a fost invitat la ședința din 28 iunie, însă potrivit unor informații ar fi părăsit regiunea transnistreană, trecând Nistrul cu o barcă, transmite IPN cu referire la pagina electronică a Sovietului Suprem.

Fostul lider al regiunii transnistrene este acuzat de abuz de putere în gestionarea surselor financiare dintr-un Fond de stabilizare, organizat de Șevciuk sub forma unei asociații non-profit. Ocupând cea mai înaltă funcție publică a autoproclamatei administrații, Șevciuk nu ar fi avut dreptul în baza legilor locale să inițieze un asemenea fond, în care a primit 8 milioane de dolari. Astfel, acesta este acuzat de fraudă în proporții deosebit de mari.

Banii în Fondul de stabilizare au venit de la întreprinderile monopol din domeniu alimentării cu gaze, energie electrică, apă și agent termic. Organele de drept din stânga Nistrului au declarat că banii au fost cheltuiți pentru procurarea mașinilor de lux și apartamente, dar și pentru administrația prezidențială. Cu o mașină de lux s-a ales și fosta ministră de externe a regiunii, Nina Ștanski, care acum este soția lui Evghenii Șevciuk.

Pe o pagină de Facebook, Evghenii Șevciuk a venit cu o replică la acuzațiile ce i se aduc. Acesta a spus că decizia Sovietului Suprem este dovada intimidării și presiunii în lupta cu oponenții politici. În ceea ce privește retragerea imunității, acesta a menționat că, odată ce a părăsit fotoliul de conducător al regiunii, i-au fost retrase toate garanțiile sociale anterioare, inclusiv imunitatea. Prin urmare, toate acțiunile împotriva sa nu sunt decât un scenariu bine pus la punct de menținere a puterii.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.