Agenda integrării europene a Republicii Moldova va fi discutată marţi, 29 martie, de către foşti înalţi demnitari ai Poloniei, României şi oficiali de la Chişinău în cadrul unu forum de 3 zile. Anunţul a fost făcut luni de către directorul executiv al Asociaţiei pentru Politică Externă (APE), Victor Chirilă, în cadrul unei conferinţe de presă, transmite Info-Prim Neo. Pe ordinea de zi a discuţiilor figurează subiecte ce ţin de problematica transnistreană, reformele în domeniul agriculturii, situaţia geopolitică a Republicii Moldova, precum şi climatul investiţional al statului moldovenesc. În cadrul primei mese rotunde cu tema „Tranziţia spre democraţie, 20 de ani de independenţă ai Republicii Moldova”, vor lua cuvânt fostul preşedinte al Poloniei, Aleksander Kwasniewski, ex-preşedintele României, Emil Constantinescu şi fostul preşedinte al Republicii Moldova, Petru Lucinschi. Sesiunea va fi moderată de ex-premierul moldovean, Ion Sturza. Cei care vor prezida discuţiile forumului de pe 30 martie va fi prim-ministrul Vlad Filat şi omologul său polonez Donald Tusk, care va sosi la Chişinău în după-amiaza zilei de marţi. Forumul „UE-Moldova” este organizat de către APE şi Institutul de Studii Estice din Varşovia în parteneriat cu Ministerul de Externe al Republicii Moldova şi Ambasada Poloniei la Chişinău. Potrivit anunţului directorului APE, la forumul care va avea loc în sala de conferinţe a unui hotel din centrul Chişinăului, sunt invitaţi peste 70 de politicieni, parlamentari, diplomaţi şi experţi din Uniunea Europeană, România, Ucraina şi Federaţia Rusă. Victor Chirilă a menţionat că evenimentul vine să atragă atenţia opiniei publice asupra Republicii Moldova şi asupra parcursului european al statului moldovenesc.