Fosta şi actuala guvernare se acuză reciproc pentru nesoluţionarea problemei transnistrene

Fosta şi actuala guvernare se acuză reciproc pentru nesoluţionarea problemei transnistrene. În emisiunea „Politica în direct” la postul public de televiziune, deputatul comunist, Igor Dodon a subliniat că declaraţiile nechibzuite ale guvernării de la Chişinău duc la înrăutăţirea relaţiilor cu Tiraspolul. În replică, vicepremierul pentru reintegrare, Victor Osipov, a declarat că, de fapt, acţiunile Partidului Comuniştilor de ani de zile au dus la destrămarea relaţiilor cu partea stângă a Nistrului, transmite Info-Prim Neo. Igor Dodon a menţionat că soluţionarea problemei transnistrene este influenţată direct de declaraţiile care se fac la Chişinău. „Declaraţiile lui Ghimpu sunt extrem de importante la această etapă şi sunt un obstacol foarte mare în activitatea negocierilor”, a remarcat deputatul comunist. Igor Dodon a mai spus că Partidul Comuniştilor, cât a fost la guvernare, a întreprins numeroase acţiuni pentru apropierea celor două maluri ale Nistrului – au avut loc întâlniri ale ex-preşedintelui ţării, Vladimir Voronin, cu liderul din Tiraspol, Igor Smirnov, au fost create grupuri mixte de lucru cu experţi de la Chişinău şi Tiraspol pe varii domenii de interes etc. Stabilitatea politică instituită de către fosta guvernare a fost distrusă după evenimentele care au avut la 7 aprilie 2009, susţine Igor Dodon. „Acum Guvernul de la Chişinău trebuie să aibă o stabilitate clară vizavi de soluţionarea conflictului transnistrean. Dar, atâta timp cât o să ne numim basarabeni, pământ basarabean, problema transnistreană nu va fi rezolvătă”, susţine deputatul comunist. În replică, vicepremierul pentru reintegrare, Victor Osipov a menţionat că toate acţiunile întreprinse de PCRM au fost incompetente. „PCRM a întreprins o serie de acţiuni în vederea soluţionării conflictului transnistrean, dar care s-au soldat cu eşec”, a spus vicepremierul. Victor Osipov a apreciat că primele vizite ale lui Vladimir Voronin cu Igor Smirnov au fost „foarte romantice”, iar declaraţiile care s-au făcut acolo au fost în defavoarea Republicii Moldova. „Asemenea lucruri erau încă pe cale de a se mai produce, dar această idilă s-a spart foarte repede, de aceea apoi au urmat un şir întreg de zigzaguri”, a menţionat Victor Osipov. Vicepremierul a mai spus că actuala conducere a întreprins numeroase încercări de a face ordine în instituţii, doar că PCRM a evitat să voteze preşedintele, fapt care a dus la alegeri anticipate. Prezent la emisiune, deputatul Partidului Democrat, Oazu Nantoi a menţionat că problema transnistreană nu se soluţionează din cauza că regimul de la Tiraspol nu doreşte acest lucru. Deputatul a insistat pe o soluţie pe cale paşnică, precizând că majoritatea populaţiei din stânga Nistrului sunt cetăţenii Republicii Moldova, care suferă în urma regimului din Transnistria.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE