Fosta conducere a MAI este învinuită că a prejudiciat bugetul statului cu 40 mln lei
Fosta conducere a Ministerului Afacerilor Interne (MAI) este învinuită de actuala conducere a ministerului că a prejudiciat „colosal” bugetul statului, cu 40 mln lei. Victor Catan, ministrul afacerilor interne a spus marţi, 12 ianuarie, în cadrul unei conferinţe de presă că persoanele care se fac vinovate vor fi trase la răspundere, transmite Info-Prim Neo.
„Auditul petrecut de Curtea de Conturi în cadrul Ministerului de Interne a stabilit nereguli, încălcări ale legislaţiei, sustrageri de fonduri de peste 40 mln lei. MAI nu numai că a fost implicat în îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, în intimidările faţă de oponenţii politici, dar a fost şi sursa prin care se extorcau banii din bugetul ministerului de interne şi al ţării, poporului”, afirmă ministrul Catan, adăugând că banii extorcaţi ar fi fost folosiţi pentru a face anumite servicii Partidului Comuniştilor.
Potrivit lui Catan, în această „schemă frauduloasă” este implicat fostul ministru de interne Gheorghe Papuc, foştii viceminiştri şi alte cadre din fosta conducere a MAI, care ar fi vândut obiecte din gestiunea ministerului de interne la preţuri de nimic şi ar fi sustras fonduri din bugetul ministerului pentru întreţinerea edificiilor unor formaţiuni politice.
Catan a mai specificat că pe acest caz urmează să fie intentat dosar penal.
-
victor catan despre prejudiciu.mp3
- 0