Ex-directorul adjunct al Serviciului de Informaţii şi Securitate, Valentin Dediu, spune că interceptările telefonice pot fi efectuate prin sateliţi, cu tehnică specială care poate fi în altă localitate, la sute de kilometri, şi se interceptează destul de curat. Într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, Valentin Dediu a spus că pericolul interceptării neautorizate există pentru toată populaţia, dar în special pentru primele persoane din stat, pe motiv că există foarte multă tehnică care este comercializată de unele firme create numai pentru a face bani, nefiind înregistrate în mod corespunzător, transmite IPN.
Potrivit fostului şef de la SIS, este bine că Procuratura a pornit acest dosar penal şi trebuie să ducă până la sfârşit aceste investigaţii. „Cu părere de rău, la noi în republică au venit firme şi au propus, şi este posibil, eu nu spun că sunt convins de acest fapt, dar presupun că există tehnică pentru interceptarea a trei-patru telefoane mobile. Adică oriunde s-ar afla persoana cu această tehnică, cu un computer, aflându-te la o anumită distanţă, poţi intercepta discuţiile acestei persoane cu altele”, a notat Dediu. El a mai spus că dacă există această tehnică în Republica Moldova, atunci trebuie să vedem conexiunea lui Renato Usatîi cu cineva care ar putea executa aceste măsuri de interceptare.
Întrebat dacă faptul că se dau publicităţii aceste convorbiri telefonice ajută dosarului sau din contra, ar putea să încurce, Valentin Dediu a menţionat că în unele cazuri ajută, în altele încurcă. Persoanele au grijă pe viitor să nu discute la telefon problemele lor de afaceri sau altceva.
Liderul PPPN, Renato Usatîi, a oferit publicităţii, luni seara, înregistrările unor convorbiri telefonice pretinzând că ar fi dintre Filat şi Șor. În ultima convorbire Filat îi spune lui Șor că situaţia a ieşit de sub control, nu se ştie ce va fi la şedinţa Parlamentului de joi, (15 octombrie, ziua când Filat a fost lipsit de imunitate parlamentară şi reţinut de CNA, n.r.) şi îi sugerează să plece din ţară. Potrivit lui Usatîi, convorbirile telefonice au fost interceptate cu un program-spion, care costă cel mult 300 de dolari.