Fost președinte de companie: Escrocii din procuraturi și judecătorii ne distrug afacerile

Oleg Caminschi, fondator și ex-președinte al companiei de construcții „Сovconsgrup”, susține că a fost condamnat și deposedat ilegal de proprietatea sa de140 de milioane de lei. „Escrocii din procuraturi și judecătorii continuă să ne distrugă afacerile și viața”, a declarat acesta într-o conferință de presă la IPN.

Oleg Caminschi, care este de specialitate inginer constructor, a relatat că, în 2003, a fondat o companie de construcții. Până în 2014, a avut destule proprietăți și capacități ca să îndeplinească sarcini de construcție. Compania era condusă de 11 persoane, iar pe șantiere lucrau în jur de 200 de muncitori.

Oleg Caminschi povestește că, la un proiect de construcție a unui imobil de 300 de metri pătrați, a avut un investitor  – „Valan International Cargo”. La darea în exploatare a clădirii, Primăria nu a semnat contractul de dare în exploatare, spunându-i că trebuie să construiască în fața imobilului o conductă de apă care unea sectorul Centru cu Botanica. Din acest motiv, termenul de dare în exploatare a construcției s-a amânat cu șase luni. Ca rezultat, investitorul a aplicat o amendă de întârziere de mai bine de 23 de mii de euro. Având în vedere suma semnificativă, Oleg Caminschi spune că da dat în judecată și a câștigat procesul, rămânând o restanță de 2 mii de euro. 

Fondatorul „Сovconsgrup” mai spune сă un executorul judecătoresc, Gheorghe Boțan și conducătorul „Valan International Cargo” au semnat un proces verbal în care executorul judecătoresc constată că „Сovconsgrup” nu are de unde să achite cele 2 mii de euro. Astfel, s-a decis aducerea companiei sale de construcție la faliment. Oleg Caminschi spune că adresat în diverse instanțe, dar peste tot a primit răspuns că persoanele implicate au dreptate. Ulterior, unul din participanții la schema de constatare a falimentului a fost numit administrator al „Сovconsgrup”.

Într-un alt episod, Oleg Caminschi, spune că firma sa avea o clădire pe Mircea cel Bătrân, 17/3 și. Întrucât nu prea era cerere pentru încăperile scoase la vânzare, a decis să încheie un acord privind executarea dreptului de ipotecă cu banca creditoare – Victoriabank. Banca și compania și-au luat responsabilitatea de a vinde suprafețele. Este vorba de peste 2000 de metri pătrați, care costau 29 de milioane de lei. În taină de compania de construcții, Victoriabank a falsificat contractul de vânzare-cumpărare, a vândut suprafețele unei companii din Comrat – Total International, care ar fi aparținut lui Vlad Plahotniuc, spune  Oleg Caminschi. Potrivit acordului, Total International urma să achite, timp de 12 luni, suma de 27 de milioane de euro. Dar în 12 luni compania din Comrat nu a transferat niciun ban.

Ulterior, spune fostul președinte al companiei, doi procurori, în cârdășie cu banca, au i-au deschis un dosar penal pe motiv că „Сovconsgrup” nu ar fi plătit impozite de circa 6 milioane de lei din vânzarea spațiului comercial, deși compania de construcții nici nu știau când și cum au fost vândute acele suprafețe. Despre aceasta s-a aflat abia în 2013, când banca și Total International au ocupat abuziv clădirea. Oleg Caminschi susține că a mers în istanță, dar persoana numită administrator la „Сovconsgrup” a oprit toate procesele. Peste un an, clădirea totuși s-a întors în proprietatea „Сovconsgrup”.
 

 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.