Organizaţiile neguvernamentale din Republica Moldova s-au convocat la cel de-al optulea forum unde au ales noii membri ai Consiliului Naţional al ONG-urilor şi au discutat despre reuşitele, dar şi despre insuccesele, din ultimii doi ani. Reprezentanţii organizaţiilor societăţii civile au votat o rezoluţie în care au subliniat importanţa implicării ONG-urilor în procesul decizional, transmite IPN.
Ecaterina Mardarovici, preşedinta în exerciţiu a Consiliului Naţional al ONG-urilor şi directoarea executivă a Clubului politic a femeilor 50/50, a declarat pentru IPN că la Forum s-au adunat organizaţiile neguvernamentale interesate de a se asocia şi a participa la schimbarea societăţii. În cadrul evenimentului s-a discutat despre Strategia de dezvoltare a societăţii civile, constatându-se cu regret că foarte multe lucruri nu au fost finalizate, de aceea s-a propus prelungirea termenului de implementare a acestei strategii.
„Mai avem mult de lucru şi ne propunem să aducem la un final pozitiv procesul de implementare a strategiei şi de atingere a 7 priorităţi stabilite în ea. Această se referă în special la implicarea societăţii civile în procesul decizional, în proiectele şi iniţiativele propuse de autorităţi”, a subliniat Ecaterina Mardarovici.
Alexei Buzu, directorul Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare, a menţionat că al optulea forum al societăţii civile se desfăşoară într-un context dificil economic, politic şi social pentru ţară, mai ales că un obiectiv al statului pe care societatea civilă l-a susţinut – integrarea europeană – este pus în pericol din cauza că reformele cheie trenează. În acest context, la forum s-a discutat despre încurajarea societăţii civile să participe la procesul decizional la nivel local şi central. De asemenea, a fost promovată ideea privind asigurarea independenţei membrilor Consiliului Naţional de Participare, structură reprezentativă a ONG-urilor de pe lângă Guvern.
Potrivit lui Alexei Buzu, societatea civilă îşi propune să nu fie pur şi simplu o sursă de informare despre procesul de integrare europeană, ci să aibă reacţii dure faţă de acţiunile autorităţilor şi faţă de întârzierea reformelor. De asemenea, societatea civilă doreşte ca nu doar Ministerul Tineretului şi Sportului să se ocupe de activităţi de voluntariat, ci ca acestea să fie partajate tuturor ministerelor de resort. Totodată, organizaţiile societăţii civile se arată îngrijorate de faptul că nu există o sustenabilitate financiară a ONG-urilor dat fiind faptul ca peste 85% din finanțările pentru acestea sunt din exterior. „Există necesitatea stringentă să se pună în aplicarea Legea celor 2% pentru a asigura activitatea continuă a organizaţiilor societăţii civile”, a spus el.
Forumul ONG-urilor a fost organizat cu suportul Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) prin intermediul programului FHI 360 „Parteneriate pentru o Societate Civilă durabilă”.