Peste 200 de persoane, oameni de afaceri din România şi din Republica Moldova, reprezentanţi ai ministerelor, ai Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord din Republica Moldova şi ai Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Vest din România, ambasadori şi reprezentanţi ai ONG-urilor s-au întrunit miercuri, 28 martie, la Băţi în cadrul Forumului economic interregional moldo-român „Promovarea potenţialului economic şi crearea oportunităţilor de atragere a investiţiilor în Regiunea de Dezvoltare Nord”, transmite Info-Prim Neo. Participanţii abordează aspecte legate de turismul în regiunea de nord a Republicii Moldova, investiţiile-cheie pentru economia regiunii, inclusiv în sectorul transporturilor şi infrastructurii drumurilor, în sectorul agroalimentar, în Zonele Economice Libere, precum şi necesitatea elaborării Planurilor Urbanistice Generale. Sunt prezentate oportunităţile de colaborare şi cooperare economică între cele două regiuni de dezvoltare din Republica Moldova şi România. Vicepremierul Valeriu Lazăr, ministru al economiei, a declarat că forumul reprezintă o premieră pentru Republica Moldova şi un prim exerciţiu de aşa anvergură. „Trecem de la podul de flori la poduri mai tangibile, la nivel de relaţii dintre administraţii şi oameni de afaceri. Antreprenorii sunt cei care mişcă lucrurile într-o economie de piaţă, iar noi trebuie să asigurăm cadrul legislativ şi cât mai mute platforme pe care să aveţi posibilitatea să lansaţi proiecte”, a notat vicepremierul. Potrivit lui Valeriu Lazăr, România este al doilea partener comercial al Republicii Moldova la exporturi şi această constatare vorbeşte despre faptul că există schimburi comerciale active şi oportunităţi pe mai departe. România este o ţară membră a Uniunii Europene, care a parcurs acum câţiva ani etapa pe care o parcurge în prezent Republica Moldova. Moldova are posibilitatea să preia din experienţa colegilor români în materia integrare europeană. Ambasadorul României la Chişinău, Marius Lazurca, a declarat că este semnificativ că acest eveniment are loc la Bălţi, pentru că acest oraş are o solidă tradiţie industrială, fapt ce constituie un lucru important pentru orie investitor. Totodată oraşul Bălţi oferă oportunităţi importante pentru investiţii. „Evenimentul dat ne încurajează să credem în perspectivele de cooperare economică şi nu numai între regiuni”, a menţionat ambasadorul. Ministrul dezvoltării regionale şi construcţiilor, Marcel Răducan, a declarat că se mizează pe un parteneriat strategic cu România în iniţierea şi implementarea proiectelor comune, atât în Regiunea de Nord cât şi la nivel naţional. Forumul este este organizat de Agenţia de Dezvoltare Regională Nord din Republica Moldova şi Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest din România, sub patronajul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor. Evenimentul are loc la 28-29 martie.