La Comrat ar putea fi deschise consulatele Turciei, Bulgariei şi Federaţiei Ruse.
Despre aceasta a anunţat başcanul UTA Găgăuzia, Mihail Formuzal într-o conferinţă de presă, miercuri, 14 mai, transmite IPN.
Başcanul a spus că a fost adresată o scrisoare oficială Ministerului de externe de la Moscova, iar potrivit Convenţiei de la Veneţia, partea rusă trebuie să obţină acceptul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene de la Chişinău pentru deschiderea Consulatului rus la Comrat. Mihail Formuzal nu a putut preciza în cât timp va fi deschisă reprezentanţa Rusiei în regiune, însă a spus că este un proces de durată, iar din moment ce va exista o decizie pozitivă în acest sens, autorităţile de la Comrat vor acorda spaţiul necesar.
„Tindem ca pe teritoriul autonomiei să fie deschise câteva Consulate, inclusiv ale Bulgariei, Turciei şi Rusiei, în contextul în care în Găgăuzia locuiesc foarte mulţi bulgari, un flux mare de cetăţeni lucrează şi are afaceri în Turcia, iar alţii peste 25 de mii în Rusia. Necesitatea unor reprezentanţe consulare în regiune este stringentă, pentru a facilita accesul la serviciile consulare”, a adăugat Mihail Formuzal.
Başcanul Găgăuziei a precizat că în timpul vizitei sale în Moldova, preşedintele Marii Adunări Naţionale a Republicii Turcia, Cemil Çiçek, a anunţat că în viitorul apropiat în autonomia găgăuză va fi deschis un Consulat onorific al Turciei.