Fondatorii Caritate.md neagă acuzațiile de escrocherie din investigația RISE

Fondatorii platformei Caritate.md neagă acuzațiile de escrocherie din investigația RISE Moldova și consideră că aceasta a fost făcută la comanda unor concurenți. Într-o conferință de presă, marți, aceștia au spus că la acuzațiile aduse de cele două mame care au apărut în investigație trebuie să răspundă spitalul din Turcia, care a efectuat intervențiile, transmite IPN.

Fondatorul Fundației de Caritate „Sfântul Gheorghe”, care deține platforma Caritate.md, Alexandru Rusnac, și Svetlana Sainsus, administratoarea platformei, au spus că una dintre mamele care crede că a fost înșelată ar fi încercat să o convingă pe cea de-a doua care apare în investigație să depună mărturie împotriva Svetlanei Sainsus și a centrului medical din Turcia „Medical Park”. Ei spun că cei doi copii au primit ajutorul medical necesar, deși mamele s-au plâns că fetițele nu au fost operate.

Comentând declarația făcută mai devreme, că i s-ar fi cerut 20 de mii de euro pentru a nu apărea investigația, Svetlana Sainsus a spus că nu a vorbit personal cu cineva de la RISE, ci că a sunat-o o cunoscută care i-a spus că jurnaliștii ar renunța la publicarea investigației pentru respectiva sumă. Ea spune că nu a denunțat acest lucru întrucât înțelegea că nu va putea demonstra acțiunea de șantaj. Svetlana Sainsus și-a cerut scuze publice de la jurnalista RISE Moldova, Liuba Șevciuc, pentru limbajul cu care i s-a adresat pe o rețea de socializare după publicarea materialului.

Sainsus a recunoscut că ridică un salariu de 500 de euro, bani veniți din donațiile colectate pe site. „Caritate.md ia un comision de 5% din sumele colectate. Nu e procentul nostru. Avem mai multe mecanisme: transfer bancar, paypal, la care procentele variază. Am făcut o medie, să fie un comision la toate”, a declarat Alexandru Rusnac.

Întrebați despre dosarul penal deschis pe fapt, cei de la Caritate.md au spus că au aflat despre acesta din presă și că au apelat la organele responsabile pentru a oferi informațiile care li se vor cere.

Svetlana Sainsus a mai spus că va acționa în judecată redacția RISE și pe Liuba Șevciuc pentru calomnie. La fel a anunțat că părăsește Caritate.md. La rândul său, Alexandru Rusnac, a precizat că platforma încă este activă.

RISE Moldova a publicat luni, 19 februarie o investigație din care reiese că platforma de caritate identifica copii grav bolnavi, le făcea publică povestea și aduna sume impunătoare de bani din donațiile oamenilor. Ulterior, beneficiarii sunt direcționați la un spital din Turcia, unde medicii simulau efectuarea intervențiilor chirurgicale.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.