Focul a luat două vieţi
Doi oameni au murit în propriile case intoxicaţi cu monoxid de carbon.
Ofiţerul de presă al Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, Dorina Cruc, a comunicat pentru Info-Prim Neo, că ambele persoane au vârstă înaintată şi că sunt victime ale propriei imprudenţe. Primul caz dramatic s-a petrecut în s. Criva, Briceni. În una din odăile dintr-o casă în care persista miros de fum, a fost găsită moartă proprietara, de 84 de ani. Femeia a fost victima unui foc deschis, posibil a unei lumânări, care a incendiat lenjeria de pat. Femeia a murit intoxicată cu fum şi gaze de ardere.
Aproape de miezul nopţii, într-o casă din s. Marinici, Nisporeni, a fost găsit mort proprietarul, de 77 de ani, intoxicat cu monoxid de carbon emanat de soba deteriorată.
Pe parcursul zilei de joi în R. Moldova au fost înregistrate 5 incendii. Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale face apel către toţi care se încălzesc cu sobe să fie mult mai prudenţi în zilele geroase, să verifice sobele, să nu le supraîncălzească. În condiţiile unor drumuri înzăpezite, autospecialele pompierilor vor veni cu întârziere, astfel că un posibil incendiu ar putea mistui casa până la sosirea ajutorului.
De la începutul anului, în R. Moldova au fost înregistrate 99 de incendii în care şi-au pierdut viaţa 21 de persoane.