Un focar de pestă porcină africană a fost confirmat în localitatea Lozova din raionul Strășeni. La fața locului, au intervenit specialiștii, iar animalele au fost sacrificate. De asemenea, la intrarea și la ieșirea în sat au fost amplasate posturi pentru a nu permite scoaterea sau introducerea porcilor, cărnii și produselor din carne de porc.
Contactat de IPN, primarul localității, Lilian Botnaru, a declarat că este vorba despre două gospodării. În una creșteau până la zece porci, iar în cealaltă – în jur de 30 de porci. Potrivit edilului, nu este vorba despre vreo fermă, ci gospodării particulare, oamenii, fiind la periferia localității, dispun de spațiu pentru a crește mai multe animale. După ce au fost luate măsuri în cele două gospodării, s-au făcut verificări și pe alte adrese, însă prezența pestei nu s-a confirmat.
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor precizează că probele prelevate la Lozova au fost testate de Laboratorul Național de referință al Republicii Moldova pentru pesta porcină africană (IP CRDV).
Proprietarii de porcine sunt îndemnați să informeze urgent subdiviziunile teritoriale ANSA, medicii veterinari sau autoritățile publice locale, în cazul îmbolnăvirii și pieirii animalelor. La fel, sunt îndemnați să nu utilizeze în hrana porcilor resturi culinare și să respecte cerințele minime de biosecuritate.
Pesta africană nu este periculoasă pentru om, dar se răspândește repede printre porci. Dacă se confirmă virusul, animalele sunt sacrificate, pentru a preveni răspândirea bolii.