FMI va acorda Moldovei 77 de milioane de dolari

Fondul Monetar Internaţional (FMI) va acorda Republicii Moldova 77 de milioane de dolari pentru consolidarea rezervelor valutare, a declarat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, şeful misiunii FMI la Chişinău, Nikolay Gueorguiev, transmite Info-Prim Neo. În cadrul aceleiaşi conferinţe, prim-ministrul Vlad Filat a declarat că rezultatele la care s-a ajuns de comun acord sunt îmbucurătoare, iar Programul cu FMI se implementează eficient. Premierul a spus că se anticipează că, la finele anului curent, creşterea PIB-ului va fi de 6,5%, iar în 2012 - de circa 4%. De asemenea, potrivit premierului, către finele anului se anticipează o inflaţie de maximum 9,75 %. Dar, deja către finele anului 2012, aceasta se va diminua până la 6,5%. „Planificăm trecerea în anul 2012 la sistemul de ajutor social bazat pe evaluarea indirectă a veniturilor, cu asigurarea protecţiei persoanelor eligibile, ceea ce va asigura o eficienţă mai mare în acordarea ajutoarelor sociale. Nivelul minim garantat de venituri va fi majorat de la 570 de lei până la 640, cu începere de la 1 ianuarie 2012, iar suma totală a ajutorului social - de la 360 la 442,2 milioane lei”, a spus Vlad Filat. La rândul său, Nikolay Gueorguiev a menţionat că pe parcursul anului curent cererea internă robustă și creșterea rapidă a exporturilor au propulsat PIB-ul real cu mult peste nivelul de până la criză. „Cu toate acestea, este de așteptat ca încetinirea creșterii economice la nivel mondial să încetinească şi creșterea economică a Moldovei în perioada următoare, astfel că rata creșterii economice se va reduce de la 6,5 % în 2011 la 4% în 2012. În același timp, anticipăm că în anul 2012 rata inflației se va reduce până la 6,5%, iar deficitul contului curent se va reduce până la 11,25% din PIB. Datorită realizării cu succes a programului cu FMI, Moldova va confrunta aceste provocări de pe poziții mai robuste pe plan fiscal și extern”, a spus Nikolay Gueorguiev. Misiunea FMI salută angajamentul autorităților de a moderniza în regim de urgență administrarea fiscală, de a reforma mecanismul de alocare a subvențiilor în agricultură și de stingere a arieratelor la cheltuielile Guvernului. Misiunea FMI s-a aflat la Chişinău pe parcursul a două săptămâni.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.