FMI ŞI BM vor identifica necesităţii de asistenţă în promovarea stabilităţii economice şi financiare în R. Moldova

În perioada în septembrie-octombrie 2007, sunt programate mai multe vizite de evaluare ale experţilor Fondului Monetar Internaţional şi ai Băncii Mondiale la Chişinău, după care va urma actualizarea Programului de Evaluare a Sectorului Financiar (FSAP) şi identificarea necesităţilor de asistenţă din partea organizaţiilor financiare internaţionale în promovarea stabilităţii economice şi financiare în R. Moldova. Recent Consiliul de Administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare a avut întrevederi cu reprezentantul permanent al FMI în Moldova, Johan Mathisen, cu reprezentantul Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională din Moldova, Rick Dorin şi cu Victor Burunsus, reprezentant al Oficiului din Moldova al BM, în cadrul cărora au fost apreciate pozitiv iniţiativele Comisiei Naţionale. Oficialii străini şi-au exprimat disponibilitatea de a susţine pe viitor dezvoltarea capacităţilor megaregulatorului financiar, creat recent în Moldova şi realizarea sarcinilor principale de ajustare a cadrului legal de reglementare a sectorului financiar nebancar din R. Moldova cu standardele internaţionale. Potrivit noii legislaţii, piaţa financiară nebancară din R. Moldova va fi gestionată de un singur regulator (megaregulatorul) – Comisia Naţională a Pieţei Financiare (CNPF). Noua structură este succesoarea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, mai absorbind Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Asigurărilor şi Fondurilor Nestatale de Pensii, precum şi Serviciul supravegherii de stat a activităţii asociaţiilor de economii şi împrumuturi ale cetăţenilor de pe lângă Ministerul Finanţelor. CNPF va autoriza şi reglementa activitatea participanţilor pe piaţa financiară nebancară şi va supraveghea respectarea legislaţiei de către aceştia. Comisia va avea drept obiectiv de bază consolidarea stabilităţii, asigurarea transparenţei, siguranţei şi eficienţei, prin adoptarea şi menţinerea unui cadru regulatoriu de supraveghere a participanţilor pieţei financiare adecvat pentru reducerea riscurilor sistemice, precum şi prevenirea practicilor neloiale. Noua Comisie va elabora în comun cu Guvernul Strategia de dezvoltare a pieţei nebancare; va acorda, retrage sau suspenda licenţele şi autorizaţiile participanţilor profesionişti ai pieţei financiare nebancare etc. Oficialităţile au declarat că această reformă va da un imbold pentru dezvoltarea pieţei financiare nebancare. De asemenea ea are drept scop crearea unei concurenţe loiale sistemului bancar în dezvoltarea altor instrumente financiare nebancare, cum ar fi obligaţiunile corporative şi alte instituţii. Sistemul bancar va fi în continuare reglementat de Banca Naţională a Moldovei. Prin urmare, după implementarea acestei reforme vor exista doi regulatori ai pieţei financiare, care va fi divizată în piaţa financiară bancară şi nebancară.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.