FMI: Economiile emergente ar putea fi afectate de criza financiară din SUA
Ţările cu economii emergente riscă să sufere consecinţele crizei financiare din Statele Unite şi trebuie să ia măsuri pentru a atenua efectele, a declarat directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique Strauss-Kahn, citat de presa internaţională, transmite Info-Prim Neo.
„Ceea ce a început ca o problemă a instituţiilor financiare a devenit acum o problema a economiilor în general. Este evident cazul Statelor Unite. Cred că situaţia va fi din ce în ce mai asemănătoare în Europa şi nu cred că economiile emergente sunt imune la această criză", a spus Strauss-Kahn.
Potrivit oficialului, economiile ţărilor industrializate şi economiile emergente sunt precum doi cai legaţi la acelaşi jug. „Dacă unul dintre cai este obosit, celălalt ar putea prelua conducerea pentru un moment, însă, daca se opreşte de tot, nici unul nu va ajunge prea departe”, a avertizat reprezentantul FMI.
Acesta a sfătuit economiile emergente să se pregătească să reducă dobânda de politică monetara şi să ia masuri de relansare bugetară, măsuri pe care FMI le-a remarcat deja în statele industrializate.