Anulările de zboruri în lanț operate de compania aeriană „Fly One” au fost provocate de defectarea a trei aeronave concomitent, nefiind posibilă înlăturarea defecțiunilor într-o perioadă scurtă de timp. Despre aceasta au comunicat reprezentanții companiei la ședința Comisiei de certificare a operatorilor aerieni, convocată de Autoritatea Aeronautică Civilă, transmite IPN.
Pentru ziua de sâmbătă, 10 iunie, nu s-a reușit acordarea asistenței tuturor pasagerilor curselor anulate din cauza defectării aeronavei înainte de decolare. Situația a fost ulterior remediată, iar pentru zilele următoare pasagerilor le-a fost oferit asistența necesară, inclusiv hrană, au comunicat reprezentanții companiei.
Într-un comunicat de presă, Autoritatea Aeronautică Civilă precizează că, în cazul anulării sau întârzierii de lungă durată a zborurilor, operatorul aerian este obligat să acorde pasagerilor toată asistența necesară, inclusiv hrană, cazare, rerutare, dar și compensați în funcție de distanța dintre aeroporturi.