Flash mob în susţinerea alternativelor la detenţie

Un grup de voluntari ai Institutului de Reforme Penale a organizat un flash mob cu ocazia Zilei Internaţionale a Drepturilor Omului, 10 decembrie, în care a cerut autorităţilor să stabilească un regim de muncă neremunerată în folosul societăţii pentru persoanele care au comis infracţiuni minore, transmite Info-Prim Neo. Irina Moşnoi, voluntar al Institutului de Reforme Penale, a declarat că alternativele la detenţie vor ajuta persoanele care au comis infracţiuni minore să se încadreze în societate. Închişi în închisori, aceşti oameni riscă să asimileze comportamente agresive, neadecvate. Mai mult ca atât, este mai costisitor ca persoanele care au comis infracţiuni minore să fie deţinute în închisori, decât să presteze muncă neremunerată în folosul societăţii. „Aceşti oameni merită o a doua şansă, dacă recunosc că au greşit, şi nu trebuie să fie discriminaţi şi separaţi de membrii familiei”, a mai menţionat voluntara. Munca neremunerată în folosul comunităţii se stabileşte pe un termen de la 60 la 240 de ore, de la 2 la 4 ore pe zi. Această pedeapsă nu poate fi aplicată invalizilor de gradul I şi II, militarilor prin contract, femeilor gravide sau femeilor care au copii mici şi celor care au atins vârsta de pensionare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.