Fiul meu a plecat la război spunând că această palmă de pământ trebuie apărată, amintiri
Fiul Nionelei Popovici a plecat la război când avea 30 de ani şi nu a mai revenit. Plecând i-a spus mamei că această palmă de pământ, teritoriul moldovenesc din stânga Nistrului, trebuie apărat. „Acest război ne-a lăsat urme dureroase şi ne-a cosit floarea naţiunii române din ţară. Dar noi nu trebuie să uităm, căci un popor fără memorie este un popor mort”, a spus femeia la mitingul de comemorare organizat la cei 20 de ani de la război, transmite Info-Prim Neo.
Nionela Popovici a spus că mai multe persoane care şi-au pierdut oamenii dragi în acest conflict au decis să facă un muzeu în care să adune lucruri care să le amintesc de cei care şi-au dat viaţa pentru integritatea Republicii Moldova. Femeia a mai spus că şi astăzi mai suntem provocaţi, amintind de cazul de la începutul acestui an, când un militar rus a împuşcat un tânăr, Vadim Pisari, la postul de control de lângă Vadul lui Vodă.
Generalul Anton Gamurari, participant la conflictul transnistrean, a comunicat că acum 20 de ani a fost nevoit să treacă Nistrul pe gheaţă ca să-i apere pe locuitorii paşnici de pe malul stâng. „Am luptat acolo, mulţi şi-au pierdut viaţa. Nimeni nu are dreptul să-i învinovăţească pe veterani şi să le spună că nu i-a trimis nimeni acolo”, a accentuat Anton Gămurari.
Generalul Nicolae Petrica, ex-comandant al capului de pod Cocieri, spune că regretă că de 20 de ani veteranii acelui conflict sunt lăsaţi în voia sorţii, sunt dezbinaţi. „Acum 20 de ani acţionam ca o echipă, astăzi ne-am dezbinat în o mulţime de organizaţii, ne certăm de la fiecare leu, nu guvernarea este vinovată de situaţia noastră, ci noi, căci nu mai suntem cei care am fost”, a subliniat generalul.
Nicolae Petrica se întreabă de ce cineva permanent luptă în ţară: ba aleg preşedintele, ba nu-l mai aleg, fiecare vrea să fie şef. „Ajunge atâta luptă şi dezbinare în societate”, a chemat ex-comandantul capului de pod Cocieri.
La mitingul organizat la Complexul memorial „Eternitate” s-au tras salve de onoare în cinstea combatanţilor căzuţi pe câmpul de luptă şi s-a păstrat un moment de reculegere.