Fiul juristului Vitalie Nagacevschi a fost atacat
„Fiul meu a fost atacat în seara zilei de luni, 22 iunie, de două persoane necunoscute”, a spus marţi în cadrul unei conferinţe de presă juristul Vitalie Nagacevschi, transmite Info-Prim Neo.
Fadei, avocat şi el, a fost bătut în cap cu bestialitate. Cei care l-au atacat nu l-au deposedat de bunurile materiale pe care le deţinea. Au plecat de la locul faptei cu un BMV, a spus Nagacevschi.
Poliţia a fost anunţată imediat. Până în prezent infractorii nu au fost depistaţi. Fadei Nagacevschi este în spital cu comoţie cerebrală.
Vitalie Nagacevschi neagă vreo legătură dintre acest incident şi dosarele pe care le administrează el sau fiul său.
„Bănuiesc că este vorba de o răfuială politică din partea partidului de guvernământ şi a ministerului de interne, pentru a fi mult mai domol în lupta politică”, susţine Nagacevschi, care este membru al Biroului politic al PLDM şi candidat pe lista electorală a formaţiunii.
El consideră că incidentul în cauză este legat de vizita recentă a reprezentanţilor MAI în oraşul său de baştină, Sângerei, unde a fost criticat dur de către aceştia şi numit „terminat”.
Nagacevschi nu crede că făptaşii vor fi depistaţi, însă, pentru a evita bănuielile, poliţia trebuie să găsească suspecţii şi să stabilească cauzelele atacului.