Fiscul se vrea modernizat şi eficientizat

Sporirea eficienţei Serviciului Fiscal de Stat (SFS) prin conformarea voluntară a contribuabililor și stabilirea unei relaţii normale de conlucrare  cu agenţii economici  - acestea au fost obiectivele pe care ne-am propus să le realizăm și la care lucrăm și în prezent, a menţionat șeful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat (IFPS) Ion Prisăcaru, prezentând rezultatele activităţii pe parcurs de un an de când a fost numit în această funcţie - transmite IPN.

Prisăcaru a spus că ani la rând  SFS a fost o instituţie de control, a cărei activitate se baza pe aplicarea sancţiunilor asupra acelor contribuabili, care nu-și îndeplineau obligaţiile constituţionale și se eschivau de la plata impozitelor.

„M-am convins și din experienţa proprie, dar și din discuţiile cu partenerii de dezvoltare, cu fiscaliștii din alte ţări că acest model este depășit, că e necesară o  modernizare a instituţiei, ca acesta să fie transformată din una de control și aplicare a sancţiunilor în una de oferire a serviciilor contribuabililor, de comunicare cu aceștia, urmând  ca ei să conștientizeze necesitatea de a-și onora corect obligaţiile fiscale faţă de stat. Și în acest sens am propus spre examinare un proiect de lege instituţiilor ierarhic superioare”, a precizat șeful IFPS.

Prisăcaru a evidenţiat printre aspectele modernizării simplificarea procedurilor de administrare fiscală, înlesnirea procedurii de acordare a soluţiilor fiscale individuale anticipate, majorarea spectrului de servicii fiscale oferite contribuabililor, inclusiv servicii electronice.

„În prezent, SFS dezvoltă proiecte de modernizare având suportul Agenţiei Fiscale Suedeze, Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională, a Băncii Mondiale, Fondului Monetar Internaţional, a specialiştilor din Franţa, Olanda etc. Graţie acestei susţineri, am reuşit timp de un an să elaborăm multe noi servicii electronice în sprijinul contribuabililor cum ar fi Comanda on-line a formularelor tipizate de documente primare cu regim special, Contul curent, Registrul electronic al cererilor şi deciziilor privind restituirea TVA”, a menţionat şeful IFPS.

Ion Prisăcaru a afirmat că în perioada respectivă a avut zeci de întâlniri cu asociaţiile mediului de afaceri şi contribuabilii, cu partenerii de dezvoltare, precum şi cu angajaţii fiscali din teritoriu. Împreună s-a reușit a implementa servicii de informare şi promovare a legislaţiei fiscale, precum ar fi Calendarul fiscal, Buletinul informativ, Baza generalizată a practicii fiscale şi alte servicii. Toate aceste acţiuni s-au soldat  cu  majorarea, în 2013, cu 12,6 la sută a acumulărilor la bugetul de stat. De asemenea, au crescut acumulările la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale, cu 3,1%. Creșteri ale acumulărilor s-au înregistrat și la bugetul asigurărilor sociale de stat și fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.