Firmele de taximetrie vor fi verificate pentru a înlătura multiple nereguli

Neutilizarea aparatelor de taxare pe timpul efectuării curselor, neafişarea tarifelor practicate şi a ecusonului specific în interiorul taximetrelor, lipsa dotărilor specifice şi a asigurării de răspundere pentru persoanele transportate, neefectuarea verificărilor medicale sunt doar unele neregulile constatate în activitatea taximetriştilor din R. Moldova. Cu scopul remedierii situaţiei din acest domeniu, recent a avut loc o şedinţă comună a specialiştilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor (MTID) şi Camerei de Licenţiere (CL). Specialistul Serviciului Relaţii cu Publicul al Direcţiei Poliţia Rutieră, Tudor Căpăţină, a comunicat pentru Info-Prim Neo că în cadrul şedinţei s-a decis ca MTID să determine la elaborarea Statutului anual de dezvoltare a transportului auto cota parte a taximetrelor în transportul de pasageri şi axarea pe necesităţile reale. În acelaşi timp, s-a decis întocmirea planurilor şi sistemelor de funcţionare a firmelor de taximetrie, verificarea acestora de către Inspectoratul Fiscal de Stat şi CL, precum şi propunerea modificărilor legislaţiei existente cu scopul de a înlătura neregulile din domeniul taximetriei. Totodată, administraţiile locale din oraşele mari vor trebui să amenajeze locuri speciale de staţionare a taxiurilor. La ora actuală, în R. Moldova activează 144 de agenţi economici care prestează servicii de taximetrie şi de transportare a bagajelor, care au în dotare 3623 unităţi de transport. Din numărul total, 56 firme activează în capitală, dar dintre acestea doar 26 activează în regimul transportului de pasageri, cu 1800 unităţi de transport. Conform statisticii MAI, în anul 2009, au fost înregistrate 8059 încălcări ale prevederilor legislatiei rutiere, comise de taximetrişti, inclusiv 646 cazuri de exces de viteză, 588 cazuri de nereguli în acte, 302 treceri la culoarea interzisă a semaforului, 81 cazuri de conducere în stare de ebrietate alcoolică sau narcotică. Pe seama şoferilor de taxiuri sunt 222 de accidente din categoria celor mici şi 88 de accidente grave, în care au murit 13 oameni şi 129 au fost traumatizaţi. Taximetriştii din Chişinău au fost implicaţi în 67 de accidente grave, în care 9 persoane au murit şi 99 s-au ales cu diverse leziuni corporale. Controalele efectuate în anul trecut au demonstrate că 528 din 3115 de taximetrişti nu au stagiul de muncă de peste trei ani. Peste 20 dintre aceştia nu au nici macar un an stagiu de conducere. Din numărul total de şoferi de taxiuri, 835 au permis de conducere doar de categoria B.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.