Preşedintele asociaţiei „Moldova Mea”, Fiodor Ghelici, îi propune spicherului Mihai Ghimpu, preşedinte interimar al statului, să ascundă în safeu concluziile Comisiei pentru studierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova şi să găsească un compromis cu Partidul Comuniştilor (PCRM) pentru depăşirea crizei politice din ţară. Fiodor Ghelici a declarat în cadrul unei conferinţe de presă la Agenţia „Info-Prim Neo”, joi, 3 iunie, că nicio instanţă naţională sau internaţională nu va susţine decizia de a limita activitatea PCRM prin interzicerea simbolurilor şi a noţiunii de „comunism”. Fiodor Ghelici se declară convins că prin constituirea acestei comisii de studiere a crimelor regimului comunist, Mihai Ghimpu a intenţionat eliminarea PCRM de pe eşichierul politic. „Ghimpu trebuie să fie supărat pe regimul stalinist, nu pe cel comunist. Ideologia comunistă are dreptul la existenţă, la fel ca şi cea liberală”, a declarat Ghelici. Liderul asociaţiei „Moldova Mea” a mai spus că verdictul comisiei va dezbina şi mai mult societatea pe criterii etnice. „Uniunea Europeană nu va accepta niciodată o asemenea vinegretă naţională, cum este la noi în Republica Moldova. Mihai Ghimpu nu va putea fi niciodată preşedinte de ţară, pentru că nu îi respectă pe vorbitorii de limbă rusă”, a mai spus Fiodor Ghelici. El este de părere că Mihai Ghimpu este îngrijorat că, odată cu schimbarea liderului în PCRM, toţi membrii care anterior au părăsit acest partid, vor reveni. „Ghimpu trebuie să facă atractiv Partidul Liberal, al cărui lider este, dar nu să înlăture un concurent politic prin dezbinarea formaţiunii”, a declarat Fiodor Ghelici. Liderul Asociaţiei „Protecţia Consumatorilor”, Petru Guţul, a declarat la aceeaşi conferinţă că cetăţenii îşi doresc un trai decent, salarii şi pensii mai mari, nu condamnarea comunismului. De aceeaşi părere este şi jurnalistul Alexandr Iudin. Prezent la conferinţă, preşedintele Asociaţiei juriştilor şi medicilor armeni, Felix Mihailean, a spus că cei de la guvernare ar trebui să fie mai receptivi la problemele cotidiene ale cetăţenilor şi a adus drept exemplu comportamentul şefului de stat bielorus, Alexandr Lukaşenko, care se adresează poporului destul de des.