Fiodor Ghelici cere sancţionarea penală a deputatului Vladimir Hotineanu

Preşedintele Asociaţiei Obşteşti „Moldova Mea”, Fiodor Ghelici, cere sancţionarea penală a deputatului Vladimir Hotineanu. Activistul îl acuză pe parlamentarul care este şi chirurg la Spitalul clinic Republican, de omor, corupţie şi determinarea la contrabandă a unei rude de-a sale. Într-o conferinţă de presă la IPN, Fiodor Ghelici, a declarat că deşi, rudele victimei, care ar fi decedat din cauza medicului Vladimir Hotineanu care îl trata, au sesizat procuratura, aceasta a refuzat să pornească o anchetă pe acest caz.

Potrivit lui Fiodor Ghelici totul ar fi început în luna mai a anului 2013. Atunci ruda sa, Iurie Chiriţa, care activase în organele de poliţie din stânga Nistrului, s-a simţit rău. Iniţial acesta trebuia să fie tratat la Institutul Oncologic din Chişinău, însă, potrivit lui Fiodor Ghelici, o persoană l-ar fi îndemnat pe Iurie Chiriţa să se adreseze la medicul Vladimir Hotineanu. Activistul afirmă că deputatul ar avea un fel de „agenţi comerciali” în toată ţara, care pentru bani, încearcă să-i convingă pe oameni să se trateze anume la el.

Preşedintele asociaţiei afirmă că după ce ruda sa a fost internată la Spitalul republican, a fost operată de către Vladimir Hotineanu, fără a i se face investigaţiile preoperatorii necesare. Fiodor Ghelici a spus că rudele bărbatului, internat în secţia lui Vladimir Hotineanu au plătit pentru serviciile medicale circa 3600 de dolari, însă după intervenţie acesta nu s-a recuperat.

Potrivit lui, timp de 13 zile cât bărbatul a fost internat în spital, Vladimir Hotineanu i-ar fi propus pacientului să-l ajute să creeze, prin persoane din lumea interlopă, o schemă de contrabandă cu băuturi spirtoase, care, prin Tiraspol, să ajungă în Ucraina. Activistul a declarat că deputatul i-ar fi propus 5% din transportul fiecărei cisterne de băuturi spirtoase, motivând că pacientul va avea nevoie de bani pentru recuperare. Fiodor Ghelici a spus că pacientul respectiv l-a ajutat pe Vladimir Hotineanu să creeze acel coridor pentru transportul băuturilor.

La câteva luni după intervenţie, bărbatul se simţea tot mai rău. Acesta s-ar fi adresat la alţi medici, care i-au spus că după intervenţia chirurgicală anterioară, din punct de vedere medical nu se mai poate face nimic. La Tiraspol i s-a făcut chimioterapie, dar nu a fost de ajutor şi în septembrie 2013 bărbatul a decedat.

Fiodor Ghelici spune că încă atunci când ruda sa era în viaţă a fost de acord să povestească oamenilor legii despre cele întâmplate, însă organele de drept ar fi refuzat să ancheteze cazul, întrucât era implicat deputatul Vladimir Hotineanu. Activistul a declarat că dintre toate instituţiile sesizate, a reacţionat doar Comisia Naţională de Integritate care a cerut retragerea mandatului de deputat al lui Vladimir Hotineanu, întrucât acesta ar desfăşura concomitent mai multe activităţi, care sunt incompatibile cu funcţia de parlamentar.

  • fiodor ghelici despre vladimir hotineanu.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.