Finlanda va împărtăşi R. Moldova experienţa sa de aderare la UE
Parlamentul Finlandei salută aspiraţiile de integrare europeană a R. Moldova, exprimându-şi disponibilitatea de a împărtăşi experienţa sa de 11 ani de stat-membru al Uniunii Europene.
În cadrul vizitei în Finlanda, premierul Vasile Tarlev a avut întrevederi cu un şir de oficiali din cadrul Legislativului finlandez.
În contextul implementării Planului de Acţiuni RM-UE, premierul a subliniat oportunitatea iniţierii unui schimb de experienţă în domeniul integrării europene la nivelul experţilor din diferite instituţii de profil cu partenerii din Finlanda.
Tarlev a remarcat că RM este recunoscătoare Finlandei pentru susţinerea acordată la reuniunea Consiliului Justiţiei şi Afacerilor Interne din 5-6 octombrie curent, în vederea obţinerii deciziei statelor membre de a acorda Comisiei Europene mandatul pentru iniţierea negocierilor cu RM privind facilitarea regimului de vize.
De asemenea, prim-ministrul a apreciat înalt activitatea Misiunii UE de Asistenţă la Frontiera moldo-ucraineană (EUBAM), în componenţă căreia sunt şase experţi finlandezi.