Finanțele personale, familia și cariera - reperele moldovenilor în anul 2020

Moldova este una dintre țările ai căror cetățeni preferă să investească în bunuri imobiliare (36%), dezvoltarea afacerilor (27%) și utilizarea instrumentelor financiare (22%, cu excepția depozitelor) și să nu păstreze bani acasă. Acestea sunt rezultatele obținute în urma unui studiu realizat de compania de comunicare Noblet Media CIS, afiliată a Edelman, în parteneriat cu agenția de cercetare Info Sapiens, transmite IPN.

La capitolul obiectivele personale și oportunitățile de carieră, cei mai mulți moldoveni( 32%) doresc să lucreze într-o companie privată internațională, cu toate acestea, o parte semnificativă (respectiv 17% în fiecare sector economic) ar prefera să lucreze la nivel local: într-o companie privată sau în sectorul neguvernamental. 13% dintre moldoveni visează să înceapă propria afacere. La fel ca în toate țările, cu excepția Ucrainei, locuitorii Moldovei (48%) preferă să ia un număr minim de decizii la locul de muncă, iar în timpul lor personal să dedice prietenilor cea mai mare parte a timpului (30%).

Prioritatea moldovenilor este îmbunătățirea bunăstării economice (61%). Ceilalți doresc să obțină schimbări în societate, popularitate personală și un statut superior. Totodată, moldovenii au tendința de a cheltui bani pentru înfățișare, care include cheltuielile pentru haine, încălțăminte și produse de îngrijire (30%) și pentru divertisment, întâlnirile cu prietenii (29%). Călătoriile reprezintă 11% din cheltuieli (cel mai mic indicator din 6 țări), iar investițiile în educație 6%.

În contextul pandemiei, în Moldova, Organizația Mondială a Sănătății este sursa principală de informații pentru populație (51%), cu toate acestea, doar 38% au încredere în această organizație, iar alte 37% din locuitori au încredere în medicii din alte țări. 32% dintre cei chestionați consideră că problema coronavirusului este exagerată.

O trăsătură distinctivă a moldovenilor este dorința lor de a sprijini inițiativele locale și de a consolida libertatea de exprimare: 23% dintre moldovenii chestionați susțin că pot publica online în mod deschis opiniile pe teme economice și sociale. Dintre șase țări, această cifră este mai mare doar în Ucraina - 41%. Deși tind să discute acest subiect atât cu prietenii, cât și cu familia, prietenii online (35%) și prietenii din viața reală (25%) au cea mai mare influență asupra formării opiniilor.

Acest studiu realizat în luna aprilie a anului 2020 este un sondaj cuprinzător al punctelor de vedere socio-economice ale claselor mijlocii și mijlocii superioare din șase țări - Ucraina, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Uzbekistan. În fiecare țară, au fost realizate 200 de interviuri personale cu locuitorii urbani cu vârste cuprinse între 18 și 45 de ani. Studiul reflectă portretele celor mai activi consumatori, stabilind tonul vieții economice în șase țări și demonstrează, de asemenea, dacă evenimentele de la începutul anului 2020 le-a schimbat cu adevărat valorile, obiectivele și visele globale.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.