Filmul „Omul fără linia vieții” va fi lansat concomitent în Republica Moldova și România

Filmul „Omul fără linia vieții” va fi lansat în două țări concomitent – Republica Moldova și România, pe 30 noiembrie. Filmul reprezintă o colaborare dintre actori de pe ambele maluri ale Prutului și povestește istoria inginerului român Ionel Sporea, inventatorul primului robot modern pentru antrenamentele de tenis de masă, care s-a ales cu o sentință de 12 ani de închisoare pentru trădare de patrie.

Într-o conferință de presă la IPN, regizoarea și producătoarea filmului „Omul fără linia vieții”, Adriana Vasilcov, a spus că pentru ea este filmul de debut . L-a refuzat de câteva ori inițial, deoarece îi era frică să-și asume responsabilitatea. Ea spune că realizarea peliculei era ceva de ordinul fantasticului din cauza unui mare volum de un lucru, necesitatea de a filma în mai multe locații și mulți actori. Regizoarea spune că munca a fost stresantă, dar în același timp productivă.

Actrița Alina Rusu, care a jucat-o pe Tina, și-a îndrăgit personajul din prima. S-a pregătit mult pentru acest rol. Pe platou a stabilit relații și a învățat foarte multe.

Actorul Petru Oistric, a declarat că a fost o mare provocare să joace în film. Când i s-a înmânat scenariul, el fiind actor de comedie, a constatat că va trebui să facă totul diferit față de ce a făcut până acum. Povestea l-a copleșit.

Scenaristul și protagonistul principal al filmului „Omul fără linia vieții”, Ionel Sporea, a apreciat munca echipei. El spune că a fost o muncă extraordinară din toate punctele de vedere, inclusiv financiar. În consecință a ieșit un film extraordinar. El a îndemnat oamenii să vină să-l vadă la cinematograf.

Filmul a fost deja trimis la câteva festivaluri și au fost recepționate și niște răspunsuri de acolo, dar organizatorii conferinței nu au oferit mai multe detalii.

Conferința de presă s-a desfășurat în cadrul proiectului „Dublă integrare prin cooperare și informare”, realizat de Agenția de presă IPN cu finanțarea Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României. Conținutul conferinței de presă nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.