Valeriu Jereghi a fost invitat să prezinte filmul “Arrivederci” la Festivalul Internaţional de Film din Berdeansk, Ucraina. Regizorul moldovean spune că este în aşteptarea unei scrisori oficiale, care i-ar permite să treacă hotarul ucrainean fără a prezenta grănicerilor 1100 euro, conform noilor condiţii impuse de Kiev. Jereghi a comunicat pentru Info-Prim Neo că invitaţia a venit de la conducerea festivalului, care a ajuns anul la cea de-a 12-a ediţie. Filmul „Arrivederci” a fost conceput şi realizat pentru a sensibiliza opinia publică şi politicienii despre o dramă mare pe care o trăieşte poporul R. Moldova – copii părăsiţi de părinţii impuşi să caute o bucată de pâine peste hotare. Filmul prezintă dramă a doi copii, de 5 şi 7 ani, a căror mamă este plecată la muncă în Italia. Copiii fac faţă sărăciei, se susţin unul pe altul şi visează să crească mari şi să ajungă în Italia, la mama lor. Festivalul din Berdeansk va avea loc între 27 august şi 3 septembrie şi va aduna concurenţi din Rusia, Polonia, Grecia, Israel, Bulgaria şi Ucraina. Filmul „Arrivederci” a fost distins cu Grand-Prix la cel de-al XI Forum Televizat al Academiei Euroasiatice de Televiziune şi Film de la Moscova, noiembrie 2008.