Filme germane la Chişinău cu ocazia aniversării a 25-a de la căderea Zidului Berlinului

Pe 9 noiembrie, Germania marchează 25 de ani de la căderea Zidului Berlinului, iar cu această ocazie Centrul Cultural German AKZENTE din Chişinău şi Institutul Goethe din Bucureşti vor prezenta, pe parcursul a patru zile, filme artistice şi documentare care vor evoca evenimentele din momentul ridicării Zidului Berlinului, în 1961, şi până la căderea acestuia, pe 9 noiembrie 1989, transmite IPN cu referire la comunicat al Centrului AKZENTE.

Filmele vor fi difuzate zilnic între 6 şi 9 noiembrie, de la ora 18.00, la Cinematograful Odeon. Programul festivalului include următoarele proiecţii: joi –  „Până la graniţă” (Bis an die Grenze), cu subtitre în rusă, vineri – „Trenul spre libertate” (Zug in die Freiheit), cu subtitre în rusă, sâmbătă – „Adio, Lenin!” (Good bye, Lenin!), subtitrat în română, duminică –  „Înconjurat de ziduri” (Eingemauert), subtitrat în română.

Intrarea este liberă pentru toate filmele.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.