Prim-ministrul Vlad Filat şi liderul de la Tiraspol, Evghenii Şevciuk, au semnat miercuri, 26 septembrie, la Chişinău, prelungirea acordului privind transportul de mărfuri pe calea ferată, încheiat iniţial pentru jumătate de an, transmite Info-Prim Neo. „Am convenit şi am semnat prelungirea cu un an de zile a înţelegerii ce vizează transportul de mărfuri pe calea ferată. În cadrul discuţiilor pe agendă am avut şi problematica care vizează drepturile şi libertăţile cetăţeneşti. Am făcut o analiză şi o evaluare a parcursului curent şi am stabilit acţiunile pentru viitor”, a declarat Vlad Filat în cadrul unei conferinţe de presă susţinută după semnarea documentului. Evghenii Şevciuk a declarat că acest document va fi un garant pentru agenţii economici care vor utiliza transportul feroviar de mărfuri. Liderul de la Tiraspol a menţionat că în cadrul întrevederii s-a discutat despre asigurarea liberei circulaţii pentru cetăţeni. „Trebuie de eliminat barierele economice şi cele ce ţin de libera circulaţie. Trebuie întreprins paşi pentru a rezolva aceste probleme”, a spus Şevciuk. Întrebaţi în alt context cine va plăti datoriile pentru gazul rusesc consumat în regiunea transnistreană, Vlad Filat a spus că e responsabilitatea celor care au acumulat aceste datorii. Evghenii Şevciuk, la rândul său, a spus că este o problemă foarte importantă care se examinează. Referitor la solicitarea Federaţiei Ruse de a deschide un consulat în regiunea transnistreană, Vlad Filat şi Evghenii Şevciuk au declarat că acest subiect nu a fost pus în discuţie. Ultima dată Vlad Filat şi Evghenii Şevciuk s-au întâlnit în Germania în cadrul unei conferinţe privind problematica regiunii transnistrene, în luna iunie.