Filat şi Poroşenco au solicitat SUA să sporească sprijinul pentru Moldova şi Ucraina

Liderul Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat, şi preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenco, au solicitat SUA să sporească sprijinul oferit Moldovei şi Ucrainei pentru asigurarea viitorului european al regiunii, transmite IPN.

La invitaţia preşedintelui Camerei Reprezentanţilor din SUA, John Boehner, liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, a participat la şedinţa comună a Congresului Statelor Unite - Camera Reprezentanţilor şi Senatul, la care a fost luată în dezbatere situaţia actuală din Ucraina şi din regiune.

Potrivit unui comunicat de presă al PLDM, Vlad Filat şi Petro Poroşenco au discutat despre importanţa solidarizării ţărilor din regiune pentru asigurarea securităţii, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi unei dezvoltări democratice.

În cadrul vizitei efectuate în SUA, Vlad Filat a avut o întrevedere cu asistentul secretarului de stat american pentru relaţii europene, Victoria Nuland, cu care a discutat inclusiv despre importanţa alegerilor parlamentare din 30 noiembrie pentru asigurarea ireversibilităţii parcursului european al Republicii Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.