Filat îi invită pe miniştri la raport

„Administrarea unui guvern de coaliţie necesită toleranţă, or rolul meu în calitate de premier este să creez o atmosferă normală de lucru în guvern, ca toţi miniştrii să-şi poată îndeplini obligaţiile”, a declarat Vlad Filat miercuri, 24 februarie, după şedinţa cabinetului. Primul ministru a fost întrebat care este marja sa de influenţă asupra membrilor guvernului, având în vedere că aceştia reprezintă diferite partide. Vlad Filat a răspuns că este suficientă pentru ca să-şi îndeplinească angajamentele faţă de cei ce i-au încredinţat mandatul şi a precizat că are în vedere nu doar parlamentul, ci şi pe alegători, transmite Info-Prim Neo. În context premierul a informat că, de săptămâna viitoare, la şedinţele guvernului vor fi audiate dări de seamă ale miniştrilor şi ale altor autorităţi publice centrale privind realizarea obiectivelor programului de guvernare. „Îmi asum responsabilitatea pentru actul de guvernare în ansamblu, dar sunt şi responsabilităţi sectoriale. Pe parcurs vom vedea care este capacitatea instituţională a autorităţilor respective”, a declarat Vlad Filat. Premierul a precizat că, cerând aceste rapoarte, nu urmăreşte demiterea unor funcţionari, ci eficientizarea muncii depuse de aceştia.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.