Fiecare sat ar putea avea până la sfârşitul anului câte un asistent social
Circa 1135 de asistenţi sociali vor fi angajaţi, până la sfârşitul anului, în satele din R. Moldova – câte cel puţin unu în fiecare primărie. Ministrul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului, Galina Balmoş a declarat, miercuri, 23 mai, în cadrul unei conferinţe de presă că până în prezent au fost aprobate pentru angajare 600 de persoane, 80 la sută dintre care şi-au început deja serviciul.
Noii angajaţi beneficiază de instruire obligatorie, în baza unui program elaborat de minister cu sprijinul UNICEF. Asistentul social va identifica persoanele şi familiile în dificultate, va evalua necesităţile lor, lipsurile cu care se confruntă şi va întreprinde acţiuni pentru ca situaţia acestora să se schimbe spre bine, a declarat Galina Balmoş. Astfel, asistentul social va facilita accesul persoanelor şi familiilor dezavantajate la serviciile şi prestaţiile sociale.
Reforma în acest sistem înseamnă şi o altă modalitate de direcţionare a compensaţiilor, alocaţiilor, indemnizaţiilor şi ajutorului material către cele 13 categorii de beneficiari, a precizat ministrul.
Cheltuielile de angajare, salarizare, instruire a asistenţilor sociali, în cadrul acestui proiect, se ridică la 13 milioane de lei. Salariul unui asistent social este de 540 de lei. Totodată, potrivit ministrului, Guvernul şi MPSFC a negociat la începutul anului cu Banca Mondială acordarea unui credit pentru instruirea şi dotarea cu echipament informaţional a asistenţilor sociali. Proiectul prevede alocarea a 5 mil. dolari pentru următorii trei ani.
Reprezentantul UNICEF în Moldova Ray V. Torres a reconfirmat faptul că UNICEF va susţine Guvernul pentru a crea o reţea profesionistă şi eficientă de asistenţi sociali în comunităţi. Potrivit lui, asistenţii sociali trebuie să devină vocea celor mai vulnerabili, excluşi de la servicii şi protecţie, care nu beneficiază de servicii de sănătate, educaţie şi protecţie.