Fiecare judecător trebuie să poată demonstra că nu este implicat în acte de corupţie, CSM

Doi judecători au fost condamnaţi anul trecuţi pentru acte de corupţie, iar în opinia preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Victor Micu, o asemenea situaţie nu face faţă deloc sistemului judecătoresc. Pentru a schimba mentalitatea societăţii e nevoie ca fiecare judecător în parte să poată demonstra că nu este implicat în acte de corupţie. Un magistrat trebuie să se conducă de lege, a spus Victor Micu la Adunarea Generală a Judecătorilor, transmite IPN.

Victor Micu a venit cu propunerea ca CSM să aibă dreptul de iniţiativă legislativă, ca să poată sesiza Curtea Constituţională. De asemenea, a propus ca membrii CSM să aibă acces la dosarele cu secret de stat în care sunt vizaţi funcţionari publici.

O problemă sesizată de preşedintele CSM ţine de accederea în funcţia de judecător a candidaţilor, şi anume partea ce ţine de incompatibilitatea acestora, care actualmente este constatată în procesul de angajare şi nu în faza de admitere la studii. „Ne-am întâlnit cu situaţii în care candidaţii care au absolvit Institutul Naţional de Justiţie şi vin în faţa comisiei, dar nu pot fi numiţi în funcţia de judecător din cauza incompatibilităţii. Propun să fie verificaţi la admitere toţi candidaţii şi apoi să fie admişi la studii, pentru că statul cheltuiește pentru instruirea lor, dar ei nu vin în sistem”, a spus preşedintele CSM.

La același eveniment, ministrul justiţiei, Vladimir Grosu, a menţionat că anul 2015 trebuie să fie unul crucial pentru aprofundarea reformelor din sistemul judecătoresc. „Încrederea în justiţie din partea societăţii nu se ridică de 23%. Este un indice extrem de alarmant. La capitolul integrităţii profesionale ne exprimăm îngrijorarea faţă de Programul Integrat de Gestionare a Dosarelor. Comunitatea este consternată că nu depunem eforturi pentru a învăţa cum funcţionează acest sistem şi căutăm explicaţii ca să evităm aplicarea acestuia”, a spus ministrul justiţiei.

Vladimir Grosu a venit cu propunerea de optimizare a hărţii judecătorești, ca instanţele cu un volum foarte mare de dosare să le transmită instanţelor cu un număr mai mic de dosare. „Au fost doleanţe de a majora numărul judecătorilor în unele instanțe, nu vreau să spun: nu, dar mai întâi să optimizăm harta judecătorească, să echilibrăm sarcinile din instanţele supraîncărcate cu cele mai puţin încărcate şi, dacă ne convingem că nu este suficient acest pas, vom trece la discuţii de majorare a numărului de judecători”, a declarat ministrul justiţiei. Vladimir Grosu a mai spus că partenerii de dezvoltare au venit cu suport esenţial pentru a implementa reforma justiţiei, iar cerinţele acestora de avansare în procesul de reformă sunt întemeiate, tot ce le rămâne judecătorilor este să respecte legea şi să crească încrederea cetăţenilor în justiţia echitabilă.

Adunarea Generală a Judecătorilor a fost convocată la 13 martie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.