Fiecare al doilea respondent al unui sondaj consideră că cei mai implicaţi în acte de corupţie sunt funcţionarii de rang înalt
O treime din populaţia republicii consideră că funcţionarii tineri sunt mai corupţi decât cei mai în vârstă, potrivit unui sondaj privind percepţia şi atitudinea faţă de fenomenul corupţiei, realizat de IMASinc. Circa jumătate din populaţia republicii crede că oamenii respectă legea doar atunci când le convine, iar peste 3 sferturi din populaţie susţin că toţi sau majoritatea funcţionarilor publici sunt implicaţi în acte de corupţie, mai ales cei de rang înalt. Această percepţie aparţine persoanelor din mediul urban, cu un nivel socio-economic ridicat şi având studii superioare. O creştere semnificativă, comparativ cu 2005, privind percepţia vizavi de răspândirea corupţiei, au înregistrat-o medicii, deputaţii şi miniştrii.
În ultimele 3 luni, o treime dintre participanţii la sondaj au fost nevoiţi să ofere bani funcţionarilor, 30 la sută – cadouri, iar aproape un sfert - diverse favoruri. Fiecare al doilea respondent a declarat că, pe parcursul anului trecut, când s-au adresat unui funcţionar public, acesta a cerut în mod direct bani, cadouri sau o favoare, în timp ce o treime a afirmat că nu li s-a cerut nimic.
Potrivit studiului, corupţia reprezintă una din principalele 5 probleme pe care le au locuitorii R. Moldova, de rând cu sărăcia, preţurile ridicate, şomajul şi veniturile. Totodată, circa 40 la sută din populaţia republicii ar accepta să ia mită dacă ar fi funcţionari şi ar primi salarii mici.
Sondajul a fost realizat în perioada aprilie-mai, pe un eşantion de 3075 de persoane, cu vârste mai mari de 18 ani. Marja de eroare este de 1,8 %. Studiul a fost realizat de Institutul de marketing şi sondaje IMASinc, la solicitarea proiectului MOLICO, proiect comun al Comisiei Europene şi Consiliului Europei contra corupţiei, spălării banilor şi finanţării terorismului în R. Moldova. Proiectul, cu o finanţare de 3,5 mil. euro, a început în august anul trecut, şi are o durată de 36 de luni.
Cornel–Virgiliu Călinescu, expert anti-corupţie în cadrul proiectului MOLICO, a spus marţi, 24 iulie, în cadrul unei conferinţe de presă, că studiul va fi distribuit tuturor autorităţilor publice pentru analiză, urmând ca în luna septembrie să fie organizată o dezbatere publică.