Fiecare al cincilea student a fost expus unei forme de hărțuire sexuală, studiu

Pe parcursul vieții, fiecare al cincilea student a fost expus unei forme de hărțuire sexuală și aici nu este vorba doar despre mediul educațional. În mediul educațional, 20% dintre studenții care au participat la studiu consideră că hărțuirea sexuală nu poate fi evitată în relațiile dintre student și profesor, transmite IPN, transmite IPN.

Studiul este prezentat de către Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare. „Privirile și gesturile deocheate, îmbrățișările nepermise, folosirea unui limbaj sau glume cu conotație sexuală și alte forme subtile sunt percepute drept hărțuire de doar 34,6% din elevi și studenți. Nici formele medii, ca invitații la o întâlnire amoroasă în schimbul unor avantaje și favoruri sau săruturi nepermise nu sunt văzute drept cazuri de hărțuire sexuală de către mai mult de jumătate din cei intervievați”, a notat Alexandra Ermolenco, autoarea studiului.

Sondajul arată că tinerii și tinerele care s-au confruntat cu forme grave consideră că hărțuirea sexuală este o problemă minoră sau că persoanele hărțuite sexual provoacă aceste situații prin ținute sau comportament. În comparație cu fetele, tinerii supuși formelor grave de hărțuire ar fi mai reticenți în a raporta aceste cazuri.

Natalia Covrig, o altă autoare, a precizat că o treime dintre studenții intervievați s-au confruntat cu cel puțin o formă de hărțuire sexuală în cadrul instituției de învățământ. Mai bine de jumătate dintre aceștia s-au confruntat cu forme subtile, care presupun mai mult glume, priviri etc. Peste 26% s-au confruntat cu forme medii, care presupun îmbrățișări nepotrivite sau săruturi nedorite, iar peste 20% s-au confruntat cu forme grave. Ultimele presupun cerința de a întreține relații sexuale, amenințări sau chiar aplicarea forței pentru a întreține relații sexuale.

„Profesorii se regăsesc în lista de top a actorilor care au întreprins anumite acte de hărțuire sexuală. Observăm că ponderea este destul de mare, atunci când vorbim despre cazuri de hărțuire. Unul din zece studenți a fost amenințat de către profesor pentru a întreține relații sexuale. 4% dintre studenți susțin că profesorii au utilizat forța pentru a întreține cu ei relații sexuale. 8% au fost invitați de profesori la o întâlnire amoroasă pentru o anumită recompensă în sistemul educațional. S-ar părea că la nivel de procente nu este o cifră atât de mare – 4%, 7%, 8% – dar dacă convertim procesul în cifră numerică, atunci ne dăm seama că vorbim despre un număr extins de studenți care s-au confruntat cu forme grave de hărțuire sexual în raport cu profesorul”, explică autoarea.

Cercetarea arată că 36% dintre studenți nu au raportat cazurile de hărțuire. Totuși, cei care au vorbit despre cazurile de hărțuire au preferat să o facă cu apropiații. Conducerea instituției sau poliția nu se regăsesc în topul actorilor cărora studenților le-ar raporta cazurile. „Acest lucru, încă o dată, confirmă că există sentimentul de frică, de jenă, de teamă de blamare socială. Pe de altă parte, indirect ne vorbește despre faptul că nu există încredere în instituțiile abilitate, în special poliție”, opinează Natalia Covrig.

Cercetarea a fost realizată în cadrul proiectului „Advocacy pentru o pentru o protecție mai bună împotriva discriminării” și a cuprins un eșantion de 1242 de elevi și studenți, cu vârste între 16 și 22 de ani.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.