Doar o pătrime dintre cercetătorii ce activează în Republica Moldova aveau, la sfârşitul anului trecut, vârsta de până la 35 ani. Cercetătorii cu vârsta între 35-54 ani deţineau o treime în numărul total , iar 41,5% a constituit ponderea cercetătorilor în vârstă de 55 ani şi peste. Astfel, fiecare al cincilea cercetător înregistra vârsta de peste 64 ani, transmite IPN citând datele Biroului Naţional de Statistică.
În unităţile cu activitate de cercetare-dezvoltare, înregistrate în Republica Moldova, activau la finele anului trecut 4981 persoane, numărul fiind în scădere cu 2,7% faţă de anul 2012. Ponderea salariaţilor care au activat cu normă întreagă de timp a constituit 71,7% din numărul total de salariaţi.
După nivelul de pregătire profesională, predomină salariaţii cu studii superioare - 3928 persoane(78,8%).
Ponderea cea mai mare în cadrul salariaţilor din activitatea de cercetare-dezvoltare o deţineau cercetătorii (65,2%), restul angajaţilor fiind personal auxiliar, tehnicieni și alte categorii de salariaţi.
Doar o pătrime dintre cercetători aveau vârsta de până la 35 ani. Cercetătorii cu vârsta între 35-54 ani deţineau o treime în numărul total , iar41,5% a constituit ponderea cercetătorilor în vârstă de 55 ani şi peste. Astfel, fiecare al cincilea cercetător înregistra vârsta de peste 64 ani.
Cea mai mare parte din cercetători au fost ocupaţi în domeniul ştiinţelor naturale (35,9%).Comparativ cu anul 2012, în 2013, s-a modificat structura cercetătorilor pe domenii ştiinţifice, în special, a scăzut ponderea cercetătorilor din domeniul ştiinţelor agricole, cu peste 2 puncte procentuale, şi în paralel a crescut ponderea cercetătorilor din domeniile ştiinţelor sociale şi naturale, respectiv cu 1,5puncte procentuale şi 1,2puncte procentuale
Grad ştiinţific(doctor şi doctor habilitat) deţineau 52,6% din total cercetători.
În ce privește cheltuielile efectuate pentru activitatea de cercetare-dezvoltare (cu forţele proprii) acestea au constituit 356 mln lei, din care 88,1% au fost efectuate în unităţile cu forma de proprietate de stat. În general, în anul 2013, au fost cheltuite cu 12,2 milioane de lei mai puţin, comparativ cu anul 2012, deşi cheltuielile efectuate de către unităţile de stat au fost aproximativ la acelaşi nivel. Structura cheltuielilor pe componente denotă ca și în anii precedenţi o preponderenţă pentru cheltuielile de personal - 72,4% sau 246 mln. lei, deși acestea s-au redus ușor comparativ cu anul precedent (cu 5,7 mln lei).
Activitatea de cercetare-dezvoltare în anul 2013 s-a desfăşurat în 64 unităţi, inclusiv 40 institute şi centre de cercetare, 15 instituţii de învăţământ superior şi 9 alte tipuri de unităţi. Din total unităţi cu acest profil 53 sau 82,8% sunt în proprietatea statului, faţă de 79,7% în anul 2012.