Membrii Asociaţiei Investitorilor Străini (FIA) au ales o nouă componenţă a Consiliului de administraţie. Aceştia s-au reunit la Adunarea Generală anuală, iar în cadrul şedinţei a fost aprobat planul de activitate al FIA pentru următorul an, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Asociaţiei, trei dintre membrii Consiliului şi-au reînnoit mandatul din anul precedent - Ridha Tekaia, preşedintele BC „Mobiasbancă-Groupe Societe Generale” SA, Alexander Koss, spicherul Comitetului de Conducere al Südzucker Moldova SA şi Kadir Kale, directorul financiar al Moldcell SA.
Trei noi membri ai Consiliului sunt Julien Ducarroz, viitorul director general al Orange Moldova SA, Olga Schiopu, directorul general al Medpark International Hospital şi Igor Corman, directorul general al SE Bordnetze SRL.
Alexander Koss a fost ales vicepreşedinte al Asociaţiei, iar Ridha Tekaia, pentru al patrulea an consecutiv, preşedinte al acesteia.
Asociaţia Investitorilor Străini (Foreign Investors Association) este o asociaţie non-profit şi neafiliată politic, obiectivul său principal fiind facilitarea dialogului dintre investitori şi factorii de decizie relevanţi, pentru crearea unui mediu investiţional favorabil investiţiilor străine directe. Printre membrii asociaţiei se numără cele mai mari şi mai longevive companii cu capital străin din ţară, investiţiile lor cumulate depăşind jumătate din volumul total al investiţiilor străine directe din Republica Moldova.