Festivalul Vinului Moldovei la București - intrare liberă

Vinul producătorilor moldoveni va fi vedetă  la București pe 16 și 17 septembrie, la cea de-a III-a ediție a Festivalului Vinului Moldovei, transmite IPN.

Evenimentul special dedicat vinului, muzicii și culturii Republicii Moldova va avea loc pe Bulevardul Kiseleff, în inima capitalei României. Vizitatorii vor putea degusta vinuri de la 44 de crame celebre și mici producători cu tradiție.

„Fiecare participant are posibilitatea de a degusta vinuri pe alese și de a cumpăra produsele preferate din zona de shop a festivalului. Reducerile atractive și prezența pe raft a produselor indisponibile în comerțul obișnuit, reprezintă doar câteva dintre surprizele care vor încununa acest eveniment”, anunță organizatorii pe pagina oficială a evenimentului.

La Festivalul Vinului Moldovei de la București vor cânta artiști precum The Mono Jacks, Irina Rimes & The Motans. Intrarea este liberă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.