Prezentarea celor mai trendy ţinute vestimentare pentru primăvara - vara anului 2008, reviste şi broşuri pentru a afla răspunsuri la cele mai importante întrebări, concursuri şi premii – de toate acestea au avut parte participantele la Festivalul viitoarelor mămici, desfăşurat în premieră la Chişinău marţi, 4 martie. Veronica Boboc, redactorul-şef al revistei „Odoraş”, organizator al evenimentului, a declarat pentru Info-Prim Neo că ideea Festivalului a venit chiar din partea cititoarelor revistei, care pun tot felul de întrebări despre sarcină, despre cum să aibă grijă de viitorii copii, etc. Sursa citată a subliniat că îşi doreşte ca festivalul să devină tradiţie, un eveniment unde viitoarele mămici vor descoperi produsele şi serviciile la care pot apela în timpul sarcinii şi după naştere. Creatoarea de modă Oxana Bolun, autoarea colecţiei „Mamy Line” a spus că s-a ghidat de dorinţa femeilor de a arăta bine şi atunci când poartă un copil, putând să-şi aleagă vestimentaţie pe toate gusturile – de la ţinute elegante până la cele mai simple. Designerul recomandă viitoarelor mămici să poarte haine comode, dar şi viu colorate, pe placul ochilor şi al inimii. La festival au fost invitate cititoarele revistei „Odoraş”.